CSM Oradea își conturează planurile pentru următoarele sezoane competiționale, după ce mai mulți jucători cu angajamente semnate anterior au fost reconfirmați în cadrul lotului de polo.

Printre sportivii care vor continua să evolueze pentru echipa orădeană se numără Ivan Gusarov, aflat la al treilea sezon consecutiv în culorile clubului, Richard Orsos, care va bifa tot al treilea sezon la rând, Sebastian Oltean și Raul Bindea, aflați înaintea celui de-al doilea sezon consecutiv.

De asemenea, Ferenc Czenk și Raul Gavriș, jucători cu vechime în cadrul formației de pe Crișul Repede, își vor continua parcursul la CSM Oradea, ambii având deja o colaborare de durată cu clubul.

Oficialii clubului reamintesc că o serie de alți sportivi importanți și-au prelungit anterior înțelegerile, între care Tiberiu Negrean, Levente Vancsik, Lazar Dobozanov, David Belenyesi și Bogdan Remeș. Totodată, Tommaso Insinna și Darian Luncan au extins contractele până în vara anului 2028, consolidând astfel nucleul echipei.

Lotul a fost completat și prin sosirea lui Dmitrii Kholod, sportiv originar din Belarus, component al naționalei Muntenegrului, care s-a alăturat deja formației orădene.

Stabilitate există și la nivelul băncii tehnice. Antrenorul principal Petar Kovacevic are contract valabil până în 2029, în timp ce Ciprian Cîmpianu își continuă activitatea în cadrul staff-ului cel puțin până la finalul sezonului 2027-2028.

CSM Oradea mizează astfel pe continuitate și coerență în construirea unui lot competitiv pentru obiectivele viitoare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!