Universitatea din Oradea va găzdui, pe 11 mai, o conferință pe tema comunicării, în care vor fi dezbătute probleme precum dezinformarea și modul în care informațiile circulă, în vremurile actuale caracterizate de digitalizare.

Intitulată „Comunicarea ca mod de viață în era digitală”, conferința va fi susținută de profesorul clujean Sandu Frunză de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, specialist în comunicare și filosofie.

„Evenimentul poartă încărcătura simbolică a unei tradiții intelectuale, suprapunându-se cu perioada în care se celebrează cei 20 de ani de Studii Doctorale în Istorie la Universitatea din Oradea și cei 55 de ani de învățământ superior în istorie la Oradea”, a transmis profesorul orădean Sorin Șipoș, de la Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării și directorul Școlii Doctorale în Istorie de la Universitatea din Oradea, moderatorul manifestării științifice.

Întâlnirea este organizată de Școala Doctorală de Istorie și Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir” ale Universității din Oradea, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova și Muzeul Țării Crișurilor din Oradea.

„Conferința își propune să le ofere participanților posibilitatea de a intra în dialog cu invitatul nostru, avansând o serie de răspunsuri și teme de reflecție asupra unor provocări actuale: îngrijorarea crescută cu privire la dezinformare în contextul crizei epidemiologice și al ascensiunii crizei de securitate, înmulțirea și răspândirea știrilor false în mediul online, transformările pe care le suferă ecosistemul informațional ca urmare a posibilităților nelimitate oferite de tehnologiile digitale. În momentele de criză ale unei societăți, publicul are nevoie de luciditate și de informații corecte și strategii de comunicare bazate pe fundamente pragmatice, realiste, asumate”, a mai adăugat  Șipoș.

Conferința va avea loc pe 11 mai, începând cu ora 14, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Universității din Oradea (str. Universității, nr. 1).

Sandu Frunză este doctor în filosofie, specializarea filosofia culturii, a valorilor și a istoriei, cercetător și profesor universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (UBB), unde predă cursurile pe teme de: filosofia comunicării, etică în publicitate, etică managerială, deontologie, religie și ideologie, imaginar religios în limbajele publicitare, dezvoltare personală și branding personal, autor a numeroase articole publicate în reviste de specialitate internaționale și naționale.

În 2005, profesorul a primit prestigiosul Premiu al Academiei Române, iar în 2010 - distincția de Profesor Bologna.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!