Incendierea deşeurilor a devenit o practică în ultima perioadă, iar efectele asupra mediului şi sănătăţii noastre sunt cât se poate de grave. AVE Bihor îşi îndeamnă ferm clienţii să nu recurgă la astfel de gesturi, care atrag chiar şi răspunderea penală a celor care le comit.

Incendierea sau îngroparea deşeurilor sunt infracţiuni care se pedepsesc cu închisoare de la trei la cinci ani.

Ce se întâmplă atunci când ardem deşeuri reciclabile

Atunci când sunt arse, deşeurile eliberează în atmosferă compuşi chimici, care sunt toxici atât pentru natură, cât şi pentru organismul uman. Plasticul, de exemplu, emană, printre altele, dioxină, o substanţă extrem de periculoasă, care cauzează cancer, probleme de imunitate, infertilitate şi alte afecţiuni.

"Deşeurile eliberează aceste substanţe chimice, toxice pentru organismul uman. Dacă le inhalăm, putem avea diferite probleme de sănătate. Oamenii nu înţeleg că astfel de acţiuni sunt în defavoarea tuturor", spune Székely-Farkas Tia, responsabil de mediu AVE Bihor.

Compuşii chimici emanaţi în urma arderii deşeurilor nu au gust sau miros. Ei pot fi stocaţi în organism pe termen foarte lung, după ce intră în corp prin inhalare/ingestie directă sau prin consumul de carne, lapte, ouă de la animalele contaminate. Odată intrate în organism, aceste substanţe pot rămâne şi genera consecinţe timp de decenii - femeile le transmit copiilor, care se pot naşte cu diverse afecţiuni fizice sau mintale.

Arderea deşeurilor reciclabile este un nonsens

În contractul pe care AVE Bihor l-a făcut cu clienţii săi, este stipulat clar faptul că ridicarea deşeurilor reciclabile este gratuită. În acest sens, arderea deşeurilor tip PET nu are niciun sens, pentru că scoaterea lor în stradă pentru ridicare nu încarcă nota de plată.

"Când sunteţi martori la incendierea unor deşeuri, puteţi să sesizaţi autorităţile la 112 un caz de poluare. Nu rămâneţi indiferenţi, pentru că aceste gesturi ne afectează pe toţi!", spune Székely-Farkas Tia, responsabil de mediu AVE Bihor.

AVE BIHOR

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!