Ministrul Fondurilor Europene, concitadinul Marcel Boloş, bagă viteză ca să aducă ţării cât mai mulţi bani europeni. Pentru asta a calculat că e nevoie de peste 500 de noi angajaţi. Măsura pare binevenită, că mai reduce şomajul. Apoi, nu la aceste posturi trebuie să ne zgârcim, dacă noii angajaţi vor face în aşa fel încât să păpăm toţi banii veniţi de la UE.
Problema este dacă nu cumva, din cohorta de tăietori de frunze la câini, oploşiţi de partide prin sutele de agenţii şi zecile de ministere, nu se puteau găsi 500 de minţi luminate, gata să muncească şi pentru ţara asta, nu doar pentru vechimea la pensie.
Din Consiliul Judeţean Bihor au plecat, de voie, dar mai ales de nevoie, cam 600 de oameni, aici incluzându-i şi pe cei din reţeaua DGASPC. Dacă exemplul de bune practici al lui Ilie Bolojan, de care auzim doar în campanii electorale, s-ar aplica în toate judeţele, am avea cu vreo 24.000 de rentieri mai puţin.
Într-o ţară care se împrumută cu 1.000 de euro pe secundă, onorabilul domn Ciolacu a decis că e musai să mărească salariile bugetarilor. Iar pentru ca angajaţii din privat să nu se simtă neglijaţi, se zbate să introducă impozitare progresivă. Argumentul său este că doar patru ţări din UE mai au cotă unică de impozitare.
Dar bugetul poate fi ţinut în frâu nu doar prin creşterea taxelor, ci şi prin scăderea cheltuielilor. Şi, dacă tot ne comparăm cu ţările din UE, să ia şi exemplul Poloniei, care are 900.000 de oameni în administraţie, la o populaţie dublă faţă de noi, care avem 1,3 milioane de bugetari. Cu 500.000 de slujbaşi redirecţionaţi în privat s-ar face o economie de 2 miliarde euro anual, însă guvernanţii preferă să mai îngroaşe schema cu 500 de "specialişti".