Strigată în stradă după Colectiv, o vreme și în Parlament, dar apoi căzută tot mai adânc în uitare, din diverse cauze (trecerea timpului, schimbarea guvernanților, apariția a noi urgențe sau pur și simplu adaptarea societății), „corupția ucide” nu ar trebui să fie o lozincă politică, ci o constatare punctuală care să determine schimbări sistemice.
Dincolo de postările pe Facebook ale unor politicieni, nu am mai auzit „corupția ucide” de foarte multă vreme, în niciun caz ca diagnostic pus de o autoritate a statului. Săptămâna trecută a amintit acest adevăr, într-o speță concretă, o judecătoare a Tribunalului Bihor recunoscută pentru profesionalism, integritate și curaj (a riscat excluderea din profesie după ce a îndrăznit să sesizeze Curtea de Justiție a UE că CCR legiferează pentru a împiedica tragerea la răspundere a corupților).
Într-un proces de evaziune fiscală intentat proprietarului firmelor Trei G, Ion Govoreanu, care cu ajutorul contabilei și al altor apropiați a inventat o firmă pe numele unui individ din categoria „nu contează”, pentru a fenta plata TVA, judecătoarea Georgeta Ciungan a stabilit pedepse aspre, de 13 ani de închisoare pentru inculpatul principal și de 5 ani pentru contabila acestuia, taxând tertipurile prin care aceștia au provocat tergiversarea procesului și respingându-le apărarea cum că frauda fiscală nu a pus nimănui în pericol „viața, sănătatea sau integritatea fizică”. Cum ar veni, „n-au dat nimănui în cap”, cum fredonează cam toți în ultimii ani.
„Sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale conduce la diminuarea bugetului de stat și a fondurilor necesare pentru a susține toate valorile fundamentale ocrotite de stat. În esență, genul acesta de infracțiuni au ca rezultat punerea în pericol a vieții, sănătății, educației cetățenilor”, a motivat judecătoarea, punctând pe înțelesul tuturor, dincolo de „legaleza” greu inteligibilă în care magistrații își îmbracă deciziile, că orice leu furat înseamnă mai puțini bani pentru spitale, școli, șosele.
Din păcate, astfel de motivări sunt rarisime. Judecătorimea ne-a obișnuit mai degrabă cu soluții camuflate savant, dar revoltătoare, gen achitarea inculpaților și condamnări derizorii, cu suspendare, ba pentru că inculpații sunt la prima abatere, ba pentru că ar fi stâlpi ai societății, soți generoși, colegi de gașcă, pioși contribuabili la parohie ș.a.m.d. E drept, o parte din astfel de soluții sunt cauzate și de precaritatea rechizitoriilor (vina procurorilor), dar altele se explică prin complicitățile și amicițiile între judecători și inculpați (cazul altei evazioniste celebre, Nela Secară, condamnată definitiv la Cluj după ce fusese achitată în Oradea, unde activează judecătoare cu care își făcea concediile, nu cred că-i singurul).
Nu știu dacă 13 sau 5 ani de închisoare sunt excesivi sau corect cântăriți, dar motivarea judecătoarei Ciungan este excepțională. Din păcate, repet, tocmai pentru că este o excepție.