Mega-evazionistul Ion Govoreanu şi una dintre contabilele sale, Adriana Ardelean, condamnaţi la detenţie de Tribunalul Bihor, au scăpat de pedepse. Curtea de Apel Oradea a decis încetarea procesului penal în cazul care viza fapte din 2010, invocând deciziile Curţii Constituţionale a României referitoare la prescripţia răspunderii penale.

Procesul priveşte un „tun” dat de Ion Govoreanu bugetului de stat, cu ajutorul contabilei şi prin intermediul unei firme „fantomă” înfiinţată pe numele unui beţiv. În doar 3 săptămâni, fondatorul Grupului Trei G a făcut achiziţii intracomunitare de 2,08 milioane lei prin firma bărbatului şi l-a lăsat cu datorii (TVA şi impozit pe profit) de 832.370 lei.

Carusel 'a la Govoreanu

Afacerea s-a derulat în perioada 19 octombrie - 4 noiembrie 2010 şi a fost doar una dintre numeroasele scheme evazioniste de tip „carusel” prin care celebrul patron al Trei G a fraudat bugetul public.

Prin intermediul contabilei Adriana Ardelean, acesta a înfiinţat o firmă de tip „bidon”, Tothia SRL, pe numele unui orădean cu situaţie materială precară şi împătimit al alcoolului, Toth Attila. În 3 săptămâni, Toth a fost pus să semneze zeci de acte, facturi şi dispoziţii de plată, realizând achiziţii de peste 2 milioane de lei. Mărfurile au fost, apoi, facturate la beneficiarii reali din Grupul Trei G (Biopromt SRL, Promt Retail SRL, Abrienda Com SRL), la preţuri mai mici decât cele de achiziţie, însă cu aplicarea TVA aferentă.

În acest fel, prin plăţi fictive, aceste firme au obţinut rambursări de sume considerabile de TVA sau şi-au redus valoarea TVA datorată, putând totodată să vândă produsele la preţuri mult sub cele ale competitorilor. 

Proces tergiversat

Tranzacţiile prin Tothia SRL au ieşit la iveală în timpul anchetelor pornite de organele fiscale, care au sesizat fraudele la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) Bihor. Cazul a fost trimis în faţa Tribunalului Bihor abia în 2016, avându-i ca inculpaţi pe Ion Govoreanu, Adriana Ardelean şi pe patronul firmei fantomă, Toth Attila, dar şi cele patru firme implicate în carusel. Procesul s-a tărăgănat vreme de 6 ani din pricina lui Govoreanu, după cum se arăta şi în hotărârea pronunţată pe numele lui de instanţă, prin care a fost condamnat la 13 ani de detenţie.

Tot la detenţie a fost condamnată şi contabila Ardelean, care a încasat o pedeapsă de 5 ani de închisoare, în timp ce Toth a fost achitat pe motiv că fapta lui n-a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege, iar în cazul firmelor implicate s-a stabilit că faptele erau prescrise.

Procesul a continuat, însă, la Curtea de Apel Oradea, iar înainte să se termine, a intrat în vigoare decizia Curţii Constituţionale cu privire la întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prevăzută de articolul 155 din Codul penal, acel articol în baza căruia procurorii puteau întrerupe cursul prescripției prin administrarea de noi probe.

Ca atare, Curtea a desfiinţat hotărârea Tribunalului şi a decis să înceteze procesul împotriva lui Govoreanu, Ardelean şi Toth, stabilind că faptele de care erau acuzaţi sunt prescrise. Pe de altă parte, instanţa a constatat că afaceristul a returnat paguba pe care a provocat-o bugetului de stat. Ca atare, judecătorii au dispus ridicarea sechestrului asiguratoriu aplicat pe proprietăţile lui şi ale firmelor sale în acest proces.

Decizia Curţii de Apel Oradea este definitivă.

În anchetă

Pe de altă parte, afaceristul Ion Govoreanu a fost eliberat în 2019 din Penitenciarul Oradea, înainte de a-şi ispăşi condamnarea de 8 ani de închisoare cu care s-a ales în 2014, pentru o pagubă de 1,4 milioane de lei, pe care afaceristul a produs-o bugetului de stat prin tranzacţii ilicite cu zahăr, plus un "tun" de 22,5 milioane de euro dat bugetului de stat. 

Celebrul evazionist orădean mai e judecat, printre altele, şi pentru o fraudă fiscală de aproape 900.000 lei, prin tranzacţii fictive cu sediul fostei Urbana, orchestrată în cârdăşie cu soţia sa, Mihaela, şi cu doi dintre administratorii firmelor pe care aceştia le controlează, Adrian Ionescu și Octavian Sasu.

Pe lângă condamnările deja suferite şi cele trei procese penale pe rolul instanţelor, Govoreanu e vizat de o nouă anchetă a poliţiştilor Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care priveşte un prejudiciu de 5 milioane euro provocat bugetului de stat de societăţi comerciale din Bihor şi Arad ale Grupului Trei G, prin înşelăciune, abuz de încredere şi spălarea banilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!