Înalta Curte de Casație și Justiție a respins la începutul acestei săptămâni, definitiv, cererea a 23 de localnici din Aleșd care au încercat să oprească lucrările pentru construirea șoselei de centură a orașului.

Reclamanții, care pierduseră și prima fază a procesului la Curtea de Apel Oradea, solicitaseră suspendarea a două Hotărâri de Guvern prin care au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai proiectului și respectiv prin care au fost aprobate exproprierile.

Marți, 13

Instanța supremă a soluționat marți, 13 iunie, procesul intentat de cei 23 de localnici nemulțumiți că centura Aleșdului va trece, pe o lungime de 480 de metri, printr-un cartier în care și-au făcut case.

Reclamanții au cerut ÎCCJ suspendarea aplicării HG 346/2022, prin care Guvernul României a aprobat „declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național Varianta Ocolitoare a orașului Aleșd”, precum și a HG 94/2022 pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai aceleiași șosele.

În această speță, în care pârâți au fost Guvernul României, CNAIR și Consiliul Județean Bihor, judecătorii instanței supreme le-au dat dreptate acestora din urmă, respingând acțiunile reclamanților ca „neîntemeiate”.

Așa cum BIHOREANUL a scris la acea vreme, localnicilor din Aleșd le-au fost respinse aceleași pretenții, în toamna anului trecut, și de către Curtea de Apel Oradea, care le-a considerat tot lipsite de temei.

Lucrările pentru construirea centurii Aleșd, în lungime de aproape 6 kilometri, având o valoare de 74,8 milioane lei plus TVA și sursă de finanțare europeană din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), au început în luna august a anului trecut, fiind executate de firmele orădene Trameco și Drum Asfalt. Termenul de finalizare este luna septembrie a acestui an, lucrările fiind însă îngreunate de opoziția unor persoane de a permite desfășurarea acestora pe terenurile lor.

Pe de altă parte, Curtea Supremă are de soluționat și pe fond problema, în condițiile în care localnicii din Aleșd au cerut, într-un proces separat, însăși anularea celor două Hotărâri de Guvern, această acțiune nefiind încă soluționată.

Un precedent

Procesul pentru suspendarea HG-urilor privind centura Aleșd este al doilea în care Înalta Curte de Casație și Justiție dă dreptate Guvernului, CNAIR și CJ Bihor, după ce în urmă cu o lună, ÎCCJ a respins definitiv și pretențiile unor firme și localnici din Sânmartin ce voiau suspendarea a două HG-uri privind centura comunei.

„Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanți”, a decis instanța supremă, după ce aceștia au cerut suspendarea HG 258/2022 și HG 809/2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici și respectiv a declanșării procedurii de expropriere în vederea construirii centurii Sânmartin.

Mai mult, așa cum BIHOREANUL a arătat, două firme care nu au permis accesul utilajelor pe terenurile ce le-au fost expropriate au fost obligate de Judecătoria Oradea și să achite cheltuieli de executare silită către CNAIR.

Centura comunei Sânmartin cu o lungime de 5,7 kilometri plus încă 2,3 kilometri de bretele va lega comuna de centura Oradea, din DN 1 din dreptul străzii Iancu de Hunedoara, de DN 76, ocolind localitățile Sânmartin, Băile 1 Mai și Băile Felix.

Lucrările pentru centura Sânmartin au o valoare de 177,238 milioane lei (cu TVA inclusă), finanțarea fiind asigurată din fonduri europene prin POIM 2014-2020, și au fost începute în luna octombrie a anului trecut, fiind executate de Construcții Erbașu, Vahostav SK, Drumuri Orășenești și Procons Group, care și-au asumat o durată de execuție de 12 luni. Și în acest caz, lucrările au fost oprite pe mai multe porțiuni de firme și localnici care au împiedicat accesul utilajelor și constructorilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!