Cel mai scump loc de parcare de domiciliu din Oradea de până acum - din actuala sesiune, deschisă luni - a fost atribuit pentru 1.710 lei pe an.

„Indiferent cât plătesc”

Licitația, desfășurată miercuri, online, pe platforma Parking Oradea, a vizat atribuirea unui loc de parcare în curtea blocurilor situate în spatele Bisericii Sfântul Apostol Andrei din cartierul Rogerius.

La procedură s-au înscris 16 participanți care au licitat de 31 de ori, cu un pas de strigare de 50 de lei, pornind de la taxa de închiriere de doar 160 lei pe an. Cu alte cuvinte, câștigătorul licitației s-a angajat să plătească de aproape 11 ori această sumă.

„Sunt orădeni care, dacă și-au ales un loc de parcare, țin la el indiferent cât plătesc”, a declarat pentru BIHOREANUL șeful Direcției Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea, Lucian Popa.

După cum BIHOREANUL a mai scris, la începutul săptămânii, în aceeași zonă municipalitatea a închiriat la licitație parcări pentru sume între 1.000 lei și 1.400 lei pe an.

În primă fază Primăria Oradea a scos la licitație locurile de parcare de domiciliu libere situate în străzile Sfântul Apostol Andrei, Carpați, Fagului și Bulevardul Dacia din cartierul Rogerius, precum și strada Dragoș Vodă din cartierul cu același nume.

Nu toate locurile s-au atribuit însă prin licitație.

„Din 16 licitații organizate miercuri, 7 locuri s-au acordat pentru suma de pornire de 160 lei pe an, pentru că nu a licitat nimeni peste aceasta. Am avut și un caz în care în licitație au intrat doi participanți fără să facă nicio strigare, așa că procedura s-a închis și va fi reluată”, a spus directorul Lucian Popa.

La licitație!

Municipalitatea orădeană organizează zilnic, începând cu 20 aprilie, licitații pentru atribuirea locurilor de parcare de domiciliu din oraș.

Procedurile, desfășurate online, exclusiv prin platforma Parking Oradea, care poate fi accesată de pe site-ul municipalității, www.oradea.ro, au loc zilnic între orele 12 - 20.

„Pe baza experienței primelor zile, probabil că vom renunța să mai programăm licitații între orele 15:30 - 16:30 pentru că au cea mai mică adresabilitate. În acest interval orădenii sunt în trafic în drum de la locul de muncă”, a spus directorul Lucian Popa.

Licitațiile sunt anunțate prin email și SMS, cu 10 zile în prealabil, către orădenii care și-au făcut cont pe platformă și nu au un loc de parcare.

Aceștia văd în propriul cont de pe platformă harta cu toate locurile de parcare libere situate pe o rază de 150 metri de domiciliu și pot opta pentru ele.

Greu de validat

Conform evidențelor municipalității, în platforma online Parking Oradea au fost create până acum circa 21.000 de conturi.

O parte dintre ele au fost înființate de orădenii care au mașină și sunt în căutarea unei parcări lângă bloc. Altele aparțin cetățenilor care au deja loc de parcare închiriat de la Primărie, fac demersuri ca acesta să le fie confirmat și, cel mai probabil, vor dori la sfârșitul anului să prelungească această închiriere și în 2027.

Zilnic, zeci de orădeni reclamă online, precum și la ghișeul pentru consultare deschis la parterul Primăriei Oradea, lentoarea cu care se face înființarea conturilor în platformă. Unii utilizatori au reclamat întârzieri și de două săptămâni până la validarea contului.

După priorități...

Șeful DPI, Lucian Popa, a explicat că solicitările făcute în rețea sunt împărțite în funcție de prioritate.

„Platforma acordă prioritate zero solicitărilor de validare a conturilor pentru orădenii care nu au loc de parcare și vor să participe la licitații. Aici, dacă respecți pașii din procedură, conturile se creează instant. Solicitările orădenilor care au deja parcare de domiciliu și doresc doar să își actualizeze documentele au o prioritate mai mică”, a explicat Popa.

Directorul a arătat că în acest caz, fiecare loc de parcare deja atribuit este verificat să coincidă atât în teren cât și în harta digitală.

„Procedura durează pentru că fiecare loc de parcare trebuie identificat clar. Înainte, în aceeași curte de bloc puteau exista și 7 parcări cu numărul 1 atribuite la 7 asociații de proprietari. De anul acesta numerotarea se face la nivelul întregului oraș și fiecare loc de parcare va avea un număr unic”, a explicat șeful DPI.

„Toate solicitările vor primi răspuns”

Directorul Lucian Popa le-a cerut orădenilor care au făcut demersuri pentru validarea contului online să transmită în platformă o singură solicitare, dar completă.

Orădeanul trebuie să introducă în platformă inclusiv codul de confirmare primit prin SMS, în cadrul autentificării în doi pași, pentru a avea contul înscris spre validare.

„Odată ce s-a înscris în platformă cetățeanul poate sta liniștit că solicitarea lui a fost preluată și unul dintre colegii mei îi va valida contul. Toate solicitările vor primi răspuns”, a promis directorul.

Lucian Popa a insistat că cererile de pe platformă sunt prelucrate în funcție de priorități, întâi ale orădenilor care vor să primească un loc de parcare și apoi a celor care au deja loc și trebuie identificat în teren.

„A cerut validarea de 82 de ori!”

Depunerea de solicitări repetate nu grăbește validarea contului, dimpotrivă!

„Cei care și-au făcut cont dar nu își găsesc adresa în platformă trebuie doar să aștepte validarea lui. Dacă mai depun o solicitare, aceasta primește un nou număr de ordine și devine ultima în ordinea de priorități”, a explicat directorul.

Șeful DPI le-a cerut orădenilor să depună o singură solicitare.

„Avem în platformă un (n.r. cont al unui) orădean care are loc de parcare și a cerut validarea acestuia de nu mai puțin de 82 de ori”, a spus Lucian Popa.

Directorul a spus că orădenii care au loc de parcare nu riscă să îl piardă de vreme ce au plătit taxa aferentă acestuia în 2026, așa că nu are rost să ceară în mod repetat validarea contului.

După cum BIHOREANUL a arătat, municipalitatea orădeană a sistat la sfârşitul anului trecut atribuirea celor circa 9.000 de locuri de parcare de domiciliu libere, dintr-un total de 30.000 de parcări de pe raza oraşului, pentru a pune în funcţiune platforma digitală de gestionare a acestora Parking Oradea.

Aplicația, prin intermediul căreia locurile de parcare de domiciliu se atribuie exclusiv online, constituie o premieră la nivel național.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!