Nu neapărat pentru că, după triumful lui Simion & Georgescu din 4 mai, ROBOR-ul s-a umflat toată săptămâna trecută, ajungând de la 5,90% luni la 7,45% vineri, de ne-am ales cu rate majorate. Nu doar pentru că în 5 zile leul a slăbit cât în 3 ani, astfel că vom plăti mai scump pe apă-hrană-energie. Nu numai pentru că suntem pe cale să pierdem tot ce-am câștigat cu greu intrând în Europa, începând de la nivelul de trai dat de creșterea salariilor, de la o medie de 312 euro în 2007 la 1.045 euro anul trecut, până la libertatea de a umbla prin lume.
Nici pentru că în programul AUR scrie că statul va deține cel puțin 50% din orice companie pe care o consideră strategică, străină sau deținută de un cetățean român. Nici măcar pentru că minciuna mărșăluiește spre putere mai sfruntat și strivitor ca niciodată, cu promisiunea caselor de 35.000 euro ori cea a reducerii impozitelor pentru antreprenori la 2% din cifra de afaceri pentru firmele cu afaceri sub 5 milioane euro pe an, fără nicio preocupare privind finanțarea educației, sănătății, apărării, dezvoltării.
Generația mea a crescut în comunism, așa că e obișnuită și cu fake-ul Epocii de Aur, în care bunăstarea era mereu promisă, niciodată atinsă, și cu nevoile, cu foamea și cu frigul.
Ceea ce-i îndreptățit să ne înfricoșeze e altceva: imposibilitatea dialogului sincer și rațional cu fanatizații, deși simt că făgăduința „curățeniei generale” este iluzorie. Cu frustratul neîmpăcat că are un Audi la mâna a doua de 10.000 euro, dar patronul lui unul nou de 50.000, cu combinagiul care se descurcă din ciupeală sau se îmbogățește din evaziune, cu ipocritul care odinioară tremura de frica DNA și acum e cu Vlad Țepeș, cu rromânul care ia șpagă prin instituții, cu conspiraționistul convins că medicii și medicina omoară, cu supăratul care merge în Antalya la all-inclusive, dar altul ajunge în Caraibe.
Cu analfabetul care urăște olimpicul, cu „suveranistul” care aplaudă otova și trumpismul, și putinismul, cu naționalistul care îl admiră pe Orbán, cu pocăitul și cu ortodoxul dus la biserică din An în Paști, dar mistuit pasămite de coșmaruri cu gay pe care nu i-a văzut niciodată, cu pensionarul special nostalgic după fosta Miliție, cu cocalarul care îl urăște pe sărakul netatuat, cu dacul incapabil să scrie corect românește, cu eroul anti-Sistem care pretinde totul de la Stat, mai ales să fie mai cinstit ca el.
Alegerea de duminică nu este între George Simion și Nicușor Dan, între dreapta sau stânga, între corupți și inocenți, între progresiști și conservatori, ci între normalitate și anomalie. Chiar dacă pe 18 mai vocea rațiunii va birui valul de ură și autodistrugere, în următorii ani românilor le va fi la fel de greu să coabiteze cu românii, fiindcă toți vom rămâne aici, noi cu ei.
O vindecare colectivă se va produce mult după ce mulțimile se vor fi lecuit de vraja care a pus stăpânire pe ele, când vor pricepe că de obicei focul mistuie, nu neapărat purifică, și vor putea vorbi din nou, privindu-se în ochi, om cu om.