Un orădean, cititor al BIHOREANULUI, se declară nemulțumit pentru că ar fi vrut să asiste la nașterea propriului copil, însă n-a fost lăsat să intre în Maternitate de către paznicii de la poartă.

Bărbatul afirmă că legea permite pacienților să aibă „sprijinul familiei”, deci soția ar avea dreptul să-l aibă lângă ea, însă conducerea Spitalului Județean afirmă că acest lucru este imposibil din cauza configurației sălilor de naștere și s-ar încălca dreptul celorlalte paciente la intimitate.

Este „dreptul gravidei”

Un bărbat a cărui soție se afla miercuri dimineață în travaliu la Maternitatea orădeană, urmând să nască în cursul zilei, s-a plâns BIHOREANULUI cu privire la situația în care se află, după ce a încercat să asiste la naștere, iar paznicii nu l-au lăsat să treacă de poartă, motivând că „așa e directiva”.

„La maternitatea din Oradea de ce nu au voie tații să fie alături de mamă la naștere? Soția naște chiar acum și eu stau în mașină și aștept să mă sune cineva să mă anunțe ce s-a întâmplat”, afirmă bărbatul.

Situația este nemulțumitoare, arată el, în condițiile în care Legea 46/2003 privind drepturile pacienților stipulează că „pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport spiritual, material și de sfaturi pe tot parcursul îngrijirilor medicale”.

„De aici decurge dreptul gravidei, ca pacient în maternitate, de a avea însoțitor la naștere, însoțitor care de cele mai multe ori este tatăl copilului. În spitalele private acest lucru este posibil de cele mai multe ori”, mai afirmă bărbatul, repetând întrebarea: „Dacă e dreptul meu să particip la naștere, de ce nu se respectă această lege, mai ales că pandemia Covid a încetat de luni bune?”.

S-ar încălca drepturile altora

Contactat de BIHOREANUL, dr. Radu Galiș, coordonatorul Staționarului III Maternitate al Spitalului Județean, afirmă că, pe de o parte, aparținătorii gravidelor care nasc pot avea acces în unitatea medicală, iar pe de alta, că nu pot asista la naștere din motive medicale și juridice.

„Orice aparținător al unei paciente care naște în maternitatea noastră poate să intre, nu este nimeni obligat să aștepte în mașină. Poate intra și aștepta în fața sălii de nașteri. Nu poate asista, însă, pentru că în sala de nașteri sunt în același timp mai multe gravide în travaliu ori în naștere. Așa a fost construită Maternitatea în urmă cu mai bine de trei decenii. Sala este compartimentată și sunt geamuri transparente, iar dacă ar asista cineva din afara personalului medical s-ar încălca dreptul la intimitate al celorlalte paciente”, a spus dr. Galiș.

Acesta a adăugat că geamurile nu pot fi acoperite cu paravane deoarece s-ar încălca normele de siguranță, acestea neputând fi dezinfectate, și nici înlocuite cu unele netransparente întrucât medicii intervin de la o pacientă la alta în timpul travaliului și al nașterilor.

„Noi avem în sala de nașteri și 3-4 paciente deodată, la maternitățile private de obicei este una singură, de aceea se poate respecta dreptul la intimitate al pacientelor”, a mai spus coordonatorul Maternității din Oradea.

Abia pe viitor

În condițiile în care dreptul unui tată de a asista la nașterea propriului copil este nu doar un deziderat firesc, ci și recunoscut de legislație, BIHOREANUL l-a contactat și pe managerul Spitalului Județean, pentru a-l întreba de ce conducerea unității nu a făcut deja demersuri pentru a asigura, practic, exercitarea lui.

„A existat o promisiune că se va încerca recompartimentarea Maternității așa încât să se poată asista la naștere, asta s-a întâmplat prin 2010, când manager era dr. Liana Antal, dar nu s-a putut face pentru că nu au fost bani. Anul acesta am obținut fonduri europene pentru Neonatologie și pasul următor este să refacem și compartimentarea pentru nașteri, într-un proiect pentru eficientizarea energetică a clădirii”, afirmă dr. Gheorghe Carp, managerul spitalului.

Asta ar însemna, însă, ca proiectul să fie aprobat, iar apoi pus în aplicare, ceea ce ar dura încă câțiva ani.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!