Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că începerea lucrărilor pentru două dintre investițiile importante pentru Oradea și pentru județul Bihor – Drumul Expres până la Arad și viitorul nou stadion municipal – a fost amânată deoarece bugetul statului nu avea resursele necesare pentru a le susține.

Prezent luni la Oradea pentru inaugurarea celor două noi pasaje din Calea Aradului, șeful Guvernului a spus că în trecut s-au deschis șantiere unde apoi, tocmai din lipsa finanțării, lucrările au „lâncezit”, ceea ce a nemulțumit și constructorii, și beneficiarii, dar în schimb a crescut „neîncrederea în stat”.

„Constructorii să aibă garanția...”

„Trebuie să fim corecți cu românii și cu cetățenii din această parte de țară”, a spus premierul Ilie Bolojan, după ce BIHOREANUL l-a întrebat, profitând de prezența sa în Oradea, de ce lucrările pentru construirea Drumului Expres Oradea-Arad, cu fonduri europene din Programul Transporturi 2021-2027 și din fonduri de la bugetul de stat, au fost programate abia pentru anul viitor.

Premierul a arătat că decizia a fost luată deoarece bugetul de stat nu are suficiente resurse pentru a susține lucrările, așa cum s-a întâmplat și în cazul proiectelor finanțate prin PNRR, unde a existat o supracontractare de 300%.

„Una din erorile pe care le-am făcut în acești ani a fost supracontractarea lucrărilor de construcții și de investiții. De exemplu, la Ministerul Transporturilor am avut inițial un PNRR alocat de 7,4 miliarde și am semnat contracte de peste 19 miliarde de euro, după care în baza evaluării n-au mai rămas 7,4 miliarde, au rămas 5,5. Deci, gândiți-vă că noi am semnat, am supracontractat în general pe toate axele - transporturi sau pe rețele de apă și canalizare - 300%. Când ai supracontractări de 300% trebuie să gândești ce faci, pentru că e simplu să le semnezi, dar e mai greu după aceea să le finanțezi, să le explici constructorilor de ce nu ai bani să-i plătești, și lucrările băltesc. (...) Și ce am făcut? Tot ce era început deja și cu lucrările în șantier, tot ce ținea de PNRR a trebuit prioritizat ca să nu pierdem banii”, a spus Bolojan.

„În funcție de posibilitățile bugetului”

În ce privește proiectele finanțate cu fonduri europene din programele de coeziune, pentru obiective care trebuie cofinanțate și din bugetul național, premierul a arătat că, tot din cauza lipsei resurselor financiare suficiente, acestea au fost amânate „în funcție de posibilitățile bugetului”.

„Ce nu a fost în PNRR, și pentru care deci nu aveam bani, am dat ordinele de începere cu o anumită întârziere, care este calculată în funcție de posibilitățile bugetului. Și da, e adevărat, ordinul de începere pentru Drumul Expres Arad-Oradea, deși ar fi putut fi dat în vara anului trecut, s-a dat după doi ani de zile. Dar asta s-a întâmplat pentru toate proiectele”, a spus șeful Guvernului.

În astfel de condiții, a afirmat Bolojan, trebuia ca noi șantiere să fie deschise doar după finalizarea celor în derulare, așa încât să existe garanția finanțării.

„Trebuia să avem o regulă: că tot ce nu este început se începe cu o anumită întârziere, în așa fel încât atunci când încep lucrările constructorii să aibă garanția că au finanțări asigurate și că pot lucra într-o formulă organizată. Altfel ne batem joc de oameni, de constructori și de autorități (n.r. – locale)”. Vă rog să vă gândiți că avem multe șantiere unde vă întrebați, pe bună dreptate, de ce nu se lucrează. Bun, în afară de incapacitatea administrativă, în afară de constructori slabi, nu se lucrează în multe locuri pentru că nu vine finanțarea, și asta trebuie să evităm în anii următori. Acesta este motivul pentru care și în cazul acestui drum, și în cazul altor proiecte, a trebuit să începem cu întârziere”, a spus premierul.

2027, tot „un an cu presiune bugetară”

Ilie Bolojan s-a referit și la amânarea începerii lucrărilor pentru construirea stadioanelor din Oradea, Timișoara, Brașov și Slatina abia pentru anul 2028, chiar dacă municipalitatea orădeană își dorea ca ele să înceapă în acest an.

„Din nou, trebuie să discutăm foarte corect. O altă eroare pe care am făcut-o a fost să alocăm pentru autoritățile locale bani în sume mari, fără să ținem cont de importanța proiectelor, de viabilitatea lor și de cofinanțarea pe care aceștia trebuie s-o pună. Și gândiți-vă că avem stadioane în localități care nu mai au echipă de fotbal sau avem două stadioane în orașe unde echipa de fotbal este la un nivel la care niciodată nu va umple cu public un stadion”, a spus premierul interimar.

El a explicat că Guvernul a „impus o cofinanțare de 25% din partea autorităților locale pentru toate aceste proiecte, și cred că pentru toate proiectele care vin e bine să existe o cofinanțare din partea autorităților locale, pentru că altfel tendința primarului este să facă un proiect cât mai mare dacă e de la bugetul de stat”. 

De asemenea, a arătat Bolojan, „am amânat practic, prin nota pe care am aprobat-o săptămâna trecută în Guvern, începerea acestor lucrări, pentru că după vechea formulă trebuiau să înceapă la 1 ianuarie 2027 cu o cofinanțare de 75% asigurată de Guvern prin Compania Națională de Investiții, dar nu avem acești bani. Și atunci, știm că anul viitor va fi din nou un an cu presiune bugetară, pentru că avem foarte multe lucrări începute pe CNI, și nu mai putem deschide altele pe finanțarea bugetului de stat. Am amânat cu un an de zile finanțarea de la bugetul de stat, și autoritățile locale care vor să înceapă și să semneze convențiile în aceste condiții foarte bine, vor veni cu finanțarea lor. Dacă nu vor, bugetul de stat nu mai are cum să acopere toate aceste lucrări”, a explicat premierul interimar.

„Încrederea în stat scade”

Potrivit lui Bolojan, atunci când există finanțare pentru lucrări, acestea sunt finalizate la timp, dar când se deschid șantiere și nu există bani pentru plata lor, oamenii nu doar că devin nemulțumiți de întârzieri, ci își și pierd încrederea în autorități. „Dacă în această zonă oamenii, când au trecut pe aici, au suportat cu stoicism minutele în trafic și praful, este pentru că au văzut că oamenii lucrează, și când cetățenii văd că se lucrează, înțeleg și ei că nicio casă nu se zugrăvește fără un deranj”, a spus premierul cu referire la cele două pasaje finalizate.

„Dar când văd un șantier care blochează străzi, în care nu este niciun muncitor din diferite cauze, pe bună dreptate că sunt nemulțumiți, încrederea în stat și în guvernare scade și în felul acesta contribuim și noi la această rată de neîncredere foarte mare”, a continuat Bolojan.

El a conchis spunând că, „așa cum este programarea făcută la Ministerul Transporturilor, începând de anul viitor vor începe noi șantiere pe măsură ce cele care sunt deja începute se termină anul acesta”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!