Cred că atunci când a plecat la București ca senator, Ilie Bolojan s-a temut cel mai mult, ca orice ardelean, de șmecherii din Capitală. Cunoscând obiceiurile dâmbovițene, și-a îndesat adânc portofelul în buzunarul de la piept, și-a asigurat cu cinci lacăte laptopul și nu a lăsat din mână nicio clipă telefonul mobil.
După ce a ajuns premier s-a temut, în primul rând, tot de cei din preajma lui, propriii colegi de coaliție. Dacă până și conțăranul Cseke Attila i-a plasat o bombă sub scaun, ce așteptări să aibă de la dușmani? Povestea cam străvezie cu reducerile de 25% din administrația locală, care de fapt nu aveau niciun efect fiindcă se desființau doar posturi neocupate, poate veni și din prostie, dar și din șulfăreala clasei politice, care vrea să-l compromită cu orice preț.
Mai mult ca sigur că, dacă proiectul reformei administrative ar fi mers pe varianta de reducere a personalului cu 25%, acesta ar fi fost doar începutul. Multe redacții aveau deja pregătit textul cu titluri de genul „Iată ce reduceri de fațadă face răul ăsta de prim-ministru!”.
Dar nu numai Bolojan trebuie să se teamă de colegii de alianță, ci și aceștia de el. Credeți că nu l-ar schimba partidele, inclusiv PNL-ul, în secunda 2, dacă ar putea? Dacă a reușit ceva, Bolojan s-a făcut remarcat ca administrator pus pe făcut economii, chestie pe placul celor care împrumută România și al agențiilor de rating.
Eliminarea premierului ar putea duce la retrogradarea ratingului și la oprirea fluxului de bani, atât de necesari pentru susținerea statului. Atunci să vedem cum vor mai protesta dascălii, când se vor trezi că primesc un salariu la două luni, sau ce reacție va avea cucoana de la CSM pentru care o pensie de 11.000 lei e mică, când va băga degeaba cardul în bancomat.
O fi rău cu Bolojan la cârmă, dar fără el ar putea fi catastrofal.