Condamnat în primă instanță la 5 ani și 2 luni de închisoare pentru evaziune fiscală, constructorul orădean Dorinel Edu a scăpat definitiv de pedeapsă. Curtea de Apel Oradea a dispus încetarea procesului penal, după ce acesta a achitat integral prejudiciul, penalitățile și suma suplimentară prevăzută de lege, în total peste 2,4 milioane de lei.
Potrivit deciziei pronunțate marți, Dorinel Edu a plătit statului 1,26 milioane de lei, suma considerată prejudiciu de ANAF, la care s-au adăugat dobânzi și penalități de peste 900.000 de lei, precum și penalitatea de 20% prevăzută de Legea 241/2005. Plata integrală a acestor sume i-a permis afaceristului să beneficieze de cauza legală de nepedepsire.
În aceste condiții, judecătorii au anulat condamnarea de 4 ani de închisoare pentru evaziune fiscală, au înlăturat sporul care ducea pedeapsa la 5 ani și 2 luni, au menținut suspendarea unei condamnări mai vechi și au ridicat interdicția de a administra firme, precum și sechestrul pus pe bunurile acestuia.
Chiar dacă soluția finală nu a menținut condamnarea inițială, reprezentanţii Parchetulului de pe lângă Tribunalul Bihor sunt mulţumiţi de deznodământ.
„Măcar s-a recuperat prejudiciul. În acest an, inculpații sau suspecții din dosarele de evaziune fiscală trimise în fața instanțelor de Parchetul Bihor au achitat sume consistente, de peste 13 milioane de lei, fără a include suma plătită de inculpatul Dorinel Edu. În plus, avem sechestre și popriri în valoare de aproximativ 40 milioane de lei în alte cauze economice”, a declarat purtătorul de cuvânt al instituției, procurorul Cristian Ardelean.
Așa cum a relatat BIHOREANUL, dosarul viza o fraudă comisă la finalul anului 2015, când Dorinel Edu ar fi înregistrat, într-o singură lună, facturi fictive în valoare de aproape 3,9 milioane de lei, pentru materiale de construcții care nu au existat. Prin aceste manevre, firma sa ar fi obținut deduceri ilegale de TVA și diminuarea impozitului pe profit, prejudiciul total fiind calculat la 1,26 milioane de lei.
Luna trecută, un complet al Tribunalului Bihor l-a condamnat pe afacerist la 5 ani și 2 luni de detenţie în acest caz, pedeapsă în care s-a "absorbit şi o condamnare anterioară, de 3 ani și 6 luni, a cărei executare i-a fost suspendată.
În ce privește condamnarea de 3 ani și 6 luni cu suspendare, Edu a primit-o în 2021 pentru 160 de fapte de evaziune fiscală și un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei, comise printr-o rețea de firme fantomă. La acea vreme, însă, acesta a evitat executarea pedepsei după ce a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorul de caz, înțelegere admisă ulterior de Curtea de Apel Oradea.
Mai recent, în luna aprilie a acestui an, Dorinel Edu a fost trimis din nou în judecată de Parchetul Bihor, tot pentru evaziune fiscală, într-un dosar ce vizează un prejudiciu de peste 3,4 milioane de lei, produs în perioada februarie 2016 - decembrie 2018, prin introducerea în contabilitate a 28 de facturi false pentru achiziții fictive din domeniu.