Agentul-șef adjunct Florin Ianc, Garcea de Bihor, cel demascat de BIHOREANUL în urmă cu doi ani l-a bumbăcit pe un sătean din Cacuciu Vechi care îndrăznise să sune la 112 ca să reclame transporturi nelegale de balast, nu va mai fi șef de Post în comuna Aușeu.

După o anchetă internă ordonată de șeful Poliției Bihor, chestorul Alin Haniș, în vara aceluiași an 2024, subofițerul a fost sancționat cu mustrare scrisă pentru „comportare necorespunzătoare în societate”, și totodată „pus la dispoziție”, adică suspendat din funcție.

Ei, bine, de săptămâna trecută aceasta a fost ocupată de un alt agent, Remus Covaci, fost adjunct al șefului Postului de Poliție din comuna Bulz, iar Ianc, mutat la Poliția Aleșd, într-o muncă de birou, până va fi soluționat un dosar penal în care ar fi inculpat pentru purtare abuzivă.

La prima vedere, mutarea pare o promovare, dar asta numai dacă n-ar exista detaliul că Garcea locuiește în Șuncuiuș, așa că de acum trebuie să facă o navetă mai lungă.

De fapt, pentru el e o dublă pedeapsă: nu numai că în noua sa ipostază va fi nevoit ca în loc de pulan să folosească un pix, cu care nu poate cotonogi pe nimeni, ci și să se poarte civilizat. Ca la oraș...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!