Șeful Postului de Poliție din Aușeu, agentul șef adjunct Florin Ianc, cel despre care BIHOREANUL a dezvăluit în luna martie că, împreună cu un coleg mai tânăr, l-a bumbăcit pe un localnic care îndrăznise să sune la 112 pentru a reclama transporturi nelegale de balast, și-a primit sancțiunea disciplinară.

Săptămâna trecută, în urma unei cercetări a Biroului Control Intern dispuse de șeful Poliției Bihor, chestorul Alin Haniș, subofițerul a fost sancționat cu mustrare scrisă, fiind găsit vinovat de „neglijență în îndeplinirea dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile abilitate de lege”, dar și de „comportare necorespunzătoare în societate”.

Concret, Ianc și tovarășul său „nu au verificat toate aspectele sesizate de apelant, iar comportarea necorespunzătoare a constat în modul de intervenție deficitar, care a fost descris în cadrul articolului de presă, aducând astfel atingere prestigiului instituției”.

Prin urmare, s-ar putea spune că subofițerul a scăpat ușor, dacă pentru agresiunea asupra săteanului care a sunat la 112 nu ar fi cercetat și penal, de procurorii Parchetului Aleșd, pentru „purtare abuzivă”, riscând să rămână nu doar fără uniforma de polițist, ci și să se aleagă cu cazier.

Ceea ce confirmă că acolo unde-s numai mușchi, nu și cap, e vai de caschetă...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!