Cu ocazia unei vizite în Bihor, ministrul Alexandru Rafila a ținut sâmbătă o conferință de presă la sediul PSD, dar nu pentru a vorbi pe teme politice, ci pe teme legate de sănătate, mai precis pentru a sublinia sprijinul pe care-l acordă proiectelor din Bihor, „cu toate că administrația locală nu este social-democrată”.

Astfel, el a spus că „în zilele următoare, vom semna contractul de finanțare” pentru noul spital din Oradea, de infecțioase și pneumologie, care a fost inclus pe lista Ministerului Sănătății cu proiecte ce urmează să fie realizate pe bani europeni, prin PNRR.

La partid, fără culoare politică... 

La conferința de presă organizată la sediul PSD Bihor au participat mai mulți reprezentanți locali ai partidului, inclusiv ex-președintele filialei județene Ioan Mang și senatorul Florian Bodog, șef al organizației municipale, ambii cam absenți din peisajul politic local în ultima perioadă. 

Încă de la început, ministrul Alexandru Rafila a vrut să sublinieze că, atunci când vine vorba de domeniul sănătății, PSD nu ține cont de culoarea politică, o afirmație care, însă, contravine într-o anumită măsură faptului că a ales să vorbească despre proiecte ce țin de minister și spitale tocmai la sediul PSD. „Cu toate că administrația acestui județ nu este social-democrată, pe noi ca și social democrați ne interesează accesul la servicii de sănătate de foarte bună calitate pentru toată lumea, pentru că pacienții nu au culoare politică”, a susținut Rafila.

Spital de 400 de milioane

Acesta a spus apoi că „în zilele următoare, vom semna contractul de finanțare pentru noua clădire a Spitalului Județean de Urgență din Oradea, respectiv clădirea care va aduce împreună secția de Infecțioase și cea de Pneumologie”, investiția reprezentând „o etapă importantă în definirea Spitalului Județean din Oradea”. 

Amintim că, în urma unei propuneri din partea Primăriei Oradea, Ministerul Sănătății a inclus pe lista spitalelor care vor beneficia de finanțare europeană prin Programul Național de Redresare și Reziliență și construirea unui nou spital în Oradea, pe un teren de 2,5 hectare de pe strada Vlădeasa. Acesta va găzdui secții de Infecțioase și Pneumologie și va avea o capacitate de peste 200 de paturi, precum și dotări moderne. 

Municipalitatea a lansat licitația pentru realizarea investiției a cărei valoare este estimată la 391,8 milioane de lei, trei asocieri cu, în total, 33 de firme depunând oferte. Până acum, Primăria Oradea nu a anunțat câștigătorul. 

Șefi la Ambulanță sau profesori la Oxford? 

În aceeași conferință de presă de sâmbătă, Alexandru Rafila a amintit și de departamentul de Radiologie și Neuroradiologie Intervențională, inaugurat în aceeași zi la Spitalul Județean din Oradea, la a cărui dotare a contribuit și Ministerul Sănătății, prin achiziționarea unui angiograf biplan de 9,40 milioane lei. Totodată, ministrul a menționat și reabilitarea în curs a clădirii din Salonta a Serviciului de Ambulanță. 

Pe de altă parte, întrebat de BIHOREANUL despre proiectele spitalelor regionale, anunțate de ani de zile de diferiți miniștri și prim-miniștri, dar amânate mereu, Alexandru Rafila a afirmat că, în mandatul său, început în noiembrie 2021, „a recuperat întârzierile”, și nu a tergiversat aceste proiecte. El a spus că, atunci când a preluat portofoliul de la Ministerul Sănătății, proiectele erau în fază de studii de fezabilitate. 

„Nu cred că în mandatul meu a existat vreo amânare legată de aceste spitale. Dimpotrivă, a existat o recuperare a întârzierilor”, a spus Rafila. Ministrul a afirmat că proiectul tehnic al celui din Iași este finalizat, urmând să înceapă lucrările „în acest an”, proiectul tehnic al spitalului regional de la Cluj urmează să fie finalizat, la fel și al celui din Craiova. 

În fine, răspunzând unei alte întrebări a BIHOREANULUI, legate de faptul că toate Serviciile Județene de Ambulanță din țară sunt conduse de directori interimari, Alexandru Rafila a spus că urmează să fie organizate concursuri „în cursul acestei veri”, însă întâi a elaborat un nou ordin de ministru care reglementează condițiile de ocupare a posturilor, deoarece cel existent era „extrem de complicat”. „Era mai ușor, cred, de obținut titlul de profesor la Oxford decât poziția de director la o stație județeană de Ambulanță”, a comentat ministrul. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!