După 7 ani de la lansarea proiectului, finanțat cu fonduri UE, de la Ministerul Sănătății, Primărie și propriile venituri, Spitalul Județean din Oradea a inaugurat sâmbătă, în prezența ministrului de resort, Alexandru Rafila, departamentul de Radiologie și Neuroradiologie Intervențională, a cărui dotare mai există în doar alte 7 spitale din Europa și care e deservit de specialiști formați în Franța.

Noile dotări, care permit concomitent radiografierea și intervențiile chirurgicale, economisind timp vital, vor putea salva pacienți prin metode minim invazive endovasculare.

„Scule” și oameni

Ideea noului departament a apărut în 2016, pentru el fiind anume construită o clădire a Spitalului Județean (lucrările în valoare de 3,99 milioane de lei au fost realizate din veniturile unității sanitare). Dotarea constă într-un angio-CT de 8,06 milioane lei (achiziționat prin programul InterReg Ro-Hu), un angiograf biplan de 9,40 milioane lei (din fondurile Ministerului Sănătății), plus alte echipamente de 0,94 milioane lei (asigurate din banii municipalității).

(foto: Szilagyi Lorand / BIHOREANUL)

O astfel de dotare există în numai alte 7 spitale din Europa, a explicat tânărul șef al noului departament, dr. Dan Mihoc, repatriat din Franța, unde s-a supraspecializat în Radiologie și Neuroradiologie Intervențională, lucrând 10 ani în acest domeniu în spitalul universitar din Strasbourg, unde a tratat peste 1.500 de pacienți cu patologii vasculare cerebrale acute și cronice. Totodată, a coordonat proceduri de diagnosticare și terapie și a fost implicat în numeroase lucrări științifice. 

Alături de el, din echipă fac parte alți doi medici tineri, dr. Călin Morgovan și dr. Sebastian Boancă, ambii medici primari și absolvenți ai unor cursuri de formare în spitalul universitar din Clermont-Ferrand.

Pacientul, scanat și operat rapid

„Practic, pacientul care a suferit un stroke (n.r. – accident vascular cerebral) nu mai este oprit în UPU pentru CT și apoi să plece spre chirurgie, ci este adus direct aici, i se face o anestezie pe masa de radiologie și în același timp tratamentul chirurgical minim invaziv. Timpul este vital”, a explicat dr. Dan Mihoc (foto), șeful departamentului.

(foto: Szilagyi Lorand / BIHOREANUL)

În cadrul acestuia se vor efectua tratamente endovasculare, în principal cerebrale, dar și periferice, datorită angio-CT, un aparat foarte versatil, care poate „scana” toate părțile corpului. Concret, este vorba despre trombectomii mecanice, adică extragerea trombilor sanguini în tratamentul AVC ischemic acut, embolizarea anevrismelor cerebrale și malformațiilor vasculare în fază acută și în fază cronică, tratamentul endovascular al stenozelor și ocluziilor vasculare cerebrale, cervicale și periferice, tratamentul hipertensiunii intracraniene, tratamentul unor patologii din sfera ORL cum ar fi sângerările acute și patologiile oncologice, embolizarea preoperatorie a unor tumori gastrointestinale, renale, osteo-articulare și ginecologice, precum și tratamentul prin embolizare a hemoragiilor acute.

De altfel, în perioada de „rodare”, membrii echipei de Radiologie și Neuroradiologie Intervențională au făcut deja patru tombectomii mecanice, patru angiografii centrale și alte trei periferice, toate cu succes, salvând vieți și punând pe picioare pacienți care altfel ar fi rămas tarați de sechele.

(foto: Szilagyi Lorand / BIHOREANUL)

„Toată lumea a tras la aceeași căruță”

La festivitatea organizată de Spitalul Județean pentru inaugurarea noului departament au participat, ca invitați de onoare, fostul ministru al Sănătății, Cseke Attila, acum responsabil la Dezvoltare, și cel actual, Alexandru Rafila, ambii lăudând atât realizarea de la Oradea, cât și ambiția, mărturisită de managerul unității, dr. Gheorghe Carp, de a face din acest departament un adevărat centru regional în specialitate.

„Sper că anul viitor România va avea formată resursa umană care să permită extinderea la nivel național”, a spus ministrul Rafila despre intenția Ministerului de a stimula dezvoltarea radiologiei intervenționale.

La rându-i, Cseke a subliniat că modernizarea sistemului sanitar nu ar fi fost posibilă fără momentul „T 0” din mandatul său, când a descentralizat spitalele transferându-le autorităților locale, dar și că pentru continuarea acestei direcții este necesară colaborarea tuturor decidenților politici, locali și centrali, indiferent de apartenența la un partid sau altul „Aceste lucruri care țin de sănătate trebuie scoase din sfera politică, aici toată lumea a tras la aceeași căruță”, a spus Cseke.

(foto: Szilagyi Lorand / BIHOREANUL)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!