După ce, în luna iulie, a fost demis de la conducerea Școlii Gimnaziale Avram Iancu din Oradea, profesorul Ioan Sorin Cuc, același care este inculpat într-un dosar al DNA prin care se investighează o posibilă fraudă la concursul pentru funcțiile de conduceri din școli, și-a recâștigat poziția în instanță.

Cuc a contestat decizia prin care a fost demis de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, iar Tribunalul Bihor i-a dat dreptate.

Sancțiune prea drastică

Potrivit informațiilor disponibile pe site-ul instanței, cererea lui Cuc a fost admisă, iar Tribunalul a dispus anularea deciziei prin care i-a fost încetat contractul de management și „obligă pârâta (n.r. Inspectoratul Școlar Județean Bihor) să repună reclamantul în funcția de director la Școala Gimnazială Avram Iancu Oradea”. De asemenea, fostul director și-a câștigat și drepturile salariale din perioada în care a fost tras pe dreapta, „indexate, majorate și actualizate la zi”.

În fața Tribunalului Bihor, Ioan Sorin Cuc a arătat că a fost demis nelegal, pentru că el, deocamdată, este doar suspect, nu a fost realizat vreun audit care să îi impute nereguli și nici nu a fost cercetat disciplinar.

În replică, Inspectoratul Școlar a susținut, în fața judecătorilor, că situația penală a lui Cuc a adus prejudicii de imagine și de reputație școlii pe care o conducea. „Nu faptele personale ale directorului au fost analizate în această eliberare din funcție, ci efectele negative pe care le atrage asupra școlii, prejudiciind astfel imaginea acesteia”, s-a apărat IȘJ Bihor.

Tribunalul Bihor a constatat însă că sancțiunea a fost prea dură, dat fiind că în contractul de management al directorilor de școli se prevede că li se pot suspenda contractele de muncă dacă sunt trimiși în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția. Or, încetarea contractului în această fază a fost o sancțiune mult mai drastică, se arată în hotărâre.

Sentința dată luni de Tribunalul Bihor nu este definitivă și poate fi atacată, în 10 zile, la Curtea de Apel Oradea.

Ancheta, la DNA Oradea

Scandalul privind funcția de director câștigată de Ioan Sorin Cuc a izbucnit în urmă cu mai bine de an, când DNA a început să cerceteze o posibilă fraudare a concursului, reclamată de fosta directoare a Școlii Avram Iancu, Gheorghina Bîrlădeanu.

Procurorii bănuiesc că Ioan Sorin Cuc a folosit la examenul scris un pix cu cerneală „simpatică”, adică care devine invizibilă după un timp, iar lucrarea lui a fost refăcută de președinta Comisiei de Evaluare, profesoara Mioara Țigan, care atunci era și șefa Casei Corpului Didactic Bihor. Ambii au fost puși sub învinuire de DNA Oradea, dar dosarul este încă în lucru.

Șeful IȘJ Bihor, Horea Abrudan, a fost recent audiat de procurorii anticorupție în același dosar.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!