Premieră absolută în istoria Consiliului Local Beiuş, unde excentricul consilier municipal Alexandru Degău, notoriu pentru atitudinea critică la adresa administraţiei locale, a fost pus pe "mut" de colegi.

Concret, deşi legea prevede că aleşii preiau, pe rând şi în ordine alfabetică, conducerea şedinţelor lunare în care se votează proiectele municipalităţii, în cazul lui Degău, atât liberalii, cât şi social-democraţii au votat împotrivă.

Motivul? Preşedintelui de şedinţă nu-i pot tăia microfonul, ca atare nu-l puteau opri să le ceară socoteală, în condiţiile în care ambele partide au fost la cârma oraşului în ultimele decenii, prin reprezentanţi care au înfundat puşcăria pentru devalizarea banului public. Iar consilierul ridică probleme de cert interes, după cum a constatat Bihorel, căruia Degău i-a arătat lista cu subiectele la care de vreo doi ani tot aşteaptă răspuns.

Cine sunt beneficiarii locuinţelor sociale şi de necesitate, care e situaţia străzilor nereparate şi a reţelei de încălzire neconforme, iar mai nou, cazul Daniel Coraş, şeful Ocolului Silvic Codrii Beiuşului, din subordinea Consiliului Local, prins furând curent, şi care de aproape un deceniu, de când conduce unitatea, nu şi-a făcut publică averea.

Culmea e că acum subiectul Coraş a fost pus pe tapet şi de consilierii USR, care îi cer demisia. Poate vor rămâne şi ei fără "microfon" la următoarea şedinţă, mai ştii?

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!