Campania de bugetare participativă a proiectelor propuse de orădeni, lansată de municipalitatea orădeană pentru anul 2023, nu are nicio căutare.

"Ar trebui mai multă publicitate"

Un singur orădean a luat parte luni seară la prima întâlnire din cartiere, cu vot în urnă, organizată la Liceul Don Orione.

"La întâlnirea din timpul campaniei de anul trecut am fost mai mulţi, undeva la o jumătate de sală de clasă. Ar trebui făcută mai multă publicitate (n.r. acestor întâlniri)", a declarat pentru BIHOREANUL orădeanul Habinyák István (foto), reprezentant al Alianţei Maghiare din Transilvania.

Organizaţia a depus patru proiecte de bugetare participativă, începând cu cel privind înlocuirea bustului poetului Petőfi Sándor, din parcul cu acelaşi nume, cu o statuie din bronz şi cu un soclu nou. Proiectul, care a adunat 334 de voturi online, a fost cel mai popular dintre cele 41 rămase în concurs.

„După cum se vede, oamenii nu mai sunt atât de interesaţi să vină, să discute şi să voteze. Noi (n.r. membrii asociaţiei) probabil vom fi mai mulţi la întâlnirile din Episcopia, din Oncea sau, ultima, de la Primărie", a spus orădeanul.

În final, Habinyák a votat proiectele depuse şi, ca să nu rămână un singur vot în urna transparentă, managerul liceului Don Orione, Martin Miheller, care a pus la dispoziţia municipalităţii pentru această dezbatere "aula magna" a noii clădiri, a completat la rândul său un vot. "Dacă tot e urna aici, o să votez şi eu", a spus acesta.

Întâlnirea de luni seara a fost anunțată prin comunicate ale Primăriei Oradea, preluate de presa locală, pe site-ul administrației locale și pe pagina de Facebook.

300 de buletine de vot

Primăria Oradea a fost reprezentată de viceprimarul Antonia Nica şi de directorul economic al Primăriei, Eduard Florea.

Nica l-a înlocuit pe primarul Florin Birta, aflat în delegaţie la Bucureşti. 

Viceprimarul a venit cu temele făcute, având câteva foi cu notiţe despre proiectele în dezbatere, despre care nu a avut însă cui vorbi, şi 300 de buletine de vot. "Orădenii probabil consideră că sunt deja destule proiecte în derulare şi nu mai sunt necesare altele noi", a apreciat aceasta.

Zece întâlniri cu orădenii

Din 18 septembrie până pe 27 noiembrie, orădenii au putut vota online proiectele preferate dintre cele 41 din programul de bugetare participativă. În total, doar 1.595 de voturi au fost exprimate pe internet.

După inițiativa legată de înlocuirea bustului de beton al poetului Petőfi Sándor cu o statuie din bronz, pe locul al doilea s-a clasat iniţiativa montării unui semafor cu temporizare în Calea Aradului, lângă sediul Poliţiei Municipiului Oradea, care a strâns 203 voturi, iar pe al treilea amenajarea unor fântâni arteziene pe Podul Sfântul Ladislau (156 de voturi).

După BIHOREANUL a scris, până pe 18 decembrie municipalitatea va organiza 10 dezbateri publice în care orădenii vor putea să îşi exprime opţiunea folosindu-se de votul cu urnă.

Pentru luni, 11 decembrie, au fost programate două întâlniri la Liceul Don Orione şi Şcoala Gimnazială Avram Iancu. Pe 12 decembrie, de la ora 17, o întâlnire va avea loc la Liceul Onisifor Ghibu şi de la ora 18.30 la Şcoala Dimitrie Cantemir, iar o zi mai târziu sunt programate dezbateri la Căminul Multifuncţional Episcopia (ora 17) şi la Şcoala Ion Bogdan (ora 18.30).

Pe 14 decembrie, votul se va da la Liceul Lucian Blaga (ora 17) şi la Şcoala Generală nr. 11 (ora 18.30), iar în ultima zi dedicată dezbaterilor, pe 18 decembrie, de la ora 17, la Şcoala Gimnazială Dacia şi de la ora 18.30 la Primăria Oradea. 

Bugetul total al programului de bugetare participativă din acest an este de 1,5 milioane lei. Fiecare proiect poate obţine o finanţare maximă de 100.000 lei, cu tot cu TVA. Există însă posibilitatea ca Primăria să finanţeze chiar mai mult de 15 proiecte, pentru că selecţia se va face în funcţie de numărul de voturi, până la epuizarea sumei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!