După eşecul din Italia cu Varese, echipa orădeană de baschet CSM CSU se întoarce în campionat, astfel încât vineri, de la ora 15:30, va juca la Focşani, cu echipa locală CSM.

Meciul face parte din programul etapei a 17-a a sezonului regulat al Ligii Naționale Getica 95 şi va opune prima şi ultima clasată din Conferința B. Astfel, se anunţă o partidă facilă pentru roş-albaştri, care ocupă primul loc, cu 12 victorii şi două înfrângeri, în timp ce gazdele de la Focşani sunt pe ultima poziţie, cu doar o victorie acumulată până acum.

„CSM CSU Oradea leagă deplasarea din Italia, acolo unde a pierdut cu Itelyum Varese, scor 81-100, de cea de la Focșani. În acest sezon, conducerea clubului orădean a solicitat și primit acordul echipei din Focșani, căreia îi mulțumește pentru sprijinul oferit, astfel încât delegația orădeană să aibă timp pentru a ajunge în cursul serii de vineri la Oradea”, a transmis conducerea echipei CSM CSU, pe site-ul oficial.

În meciul tur, de la Oradea, disputat în luna noiembrie, CSM CSU s-a impus cu scorul de 85-76.

Jocul de vineri de la Focşani va putea fi urmărit în transmisiune în direct pe canalul de YouTube FRB TV.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!