Primăria Oradea a anunțat joia trecută „publicul interesat” că săptămâna asta va lansa o licitație pentru „servicii de management” care să asigure în următorii 4 ani conducerea Spitalului Județean. La fel ca în urmă cu 4 ani, când licitația era câștigată de o firmă abia înființată, controlată de dr. Gheorghe Carp, singura care, de altfel, a și depus o ofertă. Ca atunci, nici acum Primăria n-a explicat de ce a ales această variantă, în loc să organizeze un concurs deschis oricărui specialist, absolvent de Medicină, Științe Economice sau Drept. Și atunci, și acum, s-a acoperit cu alibiul că asta a fost decizia Consiliului de Administrație al spitalului, deci a doctorilor.

Și atunci, și acum, însă, explicația reală, ușor de intuit, e dorința ca dr. Carp să rămână la conducere. În 2022, după ani întregi în care a obținut, pe persoană fizică, rezultate foarte bune, împlinea deja vârsta pensionării. Acum a trecut de 70 de ani. Prin urmare, nu ar avea cum să participe, legal, la un concurs.

În schimb, prin această nouă licitație cu dedicație, având și firma, și experiența mult peste orice potențial contracandidat, ar putea obține încă un mandat, pe care să-l ducă până la 74 de ani. Sub vârsta la care Trump a câștigat al doilea mandat la Casa Albă, dar, orișicât, peste cea la care te retragi firesc dintr-o profesie.

Spre deosebire de hateri, nu cred că dr. Carp se ține de scaun „ca să fure” - ar fi fost prins până acum -, ci din orgoliu. Și trebuie să fii rău intenționat să nu recunoști că, sub conducerea lui, s-a dezvoltat spitalul ca niciun altul din sistemul public. Este excelent dotat, atât cu echipamente și aparatură medicală, cât și cu medici, unii recuperați din străinătate, alții de-ai locului și specializați în afara țării.

Au recunoscut-o până și PSD-iștii - Rogobete spunea că este un model pentru toată România -, dar și specialiști din centrele universitare serioase. O constată pacienții înșiși, care, spre deosebire de alte locuri din țară, nu își aduc de acasă fașe sau medicamente și ale căror vieți sunt salvate loco, fără a lua „trenul de Cluj”. Cred, mai degrabă, că vrea să culeagă laurii la deschiderea viitorului spital de Boli Infecțioase, a cărui idee a avut-o în vremuri grele, de pandemie.

Primarul Florin Birta nu doar că nu-l refuză, ci își asumă suspiciunile unei licitații care, dacă va fi câștigată de firma lui Carp, se va dovedi una cu final prestabilit. Chestiune gravă, de corupție. Omenește, recunoștința e de înțeles, căci dr. Carp s-a dovedit un manager eficient, dar decizia edilului e scandaloasă, cu atât mai mult cu cât, dincolo de rezultatele medicale și financiare ale spitalului, municipalitatea, deși are un compartiment de management spitalicesc, nu a prezentat niciodată vreo evaluare a unității și a conducerii.

Birta dansează, periculos, pe sârmă, în timp ce o parte a orădenilor nu pricep de ce „matusalemicul” Carp își refuză odihna, iar alta e ultragiată de combinațiile de culise. Și unul, și celălalt ignoră că niciun bine nu poate fi făcut cu forța, nici justificat prin sforării.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!