Un dosar care putea zdruncina încrederea în breasla notarilor din Oradea s-a stins discret, printr-o clasare. Este cazul unei afaceri dezvăluite de BIHOREANUL şi investigate de procuroarea Dida Naghiu de la Parchetul Curţii de Apel Oradea, care viza opt notari şi doi dezvoltatori imobiliari, acuzaţi de falsuri şi înşelăciuni cu apartamente construite pe un teren concesionat de la Primărie.
La scurt timp după ce a vrut să trimită dosarul în instanţă, procuroarea a fost mutată, iar cauza a ajuns la alt magistrat, care i-a găsit "curaţi" pe toţi protagoniştii. Dosarul a fost clasat, iar Parchetul refuză să spună de ce.
Apartamente pe terenul Primăriei
Investigaţia viza o afacere imobiliară din Parcul Salca, unde dezvoltatorul Marius Hulber (foto) a construit două blocuri şi o clinică. Unul dintre imobile fusese ridicat pe strada Zorelelor nr. 12, pe un teren concesionat de la Primărie, concesionara iniţială fiind Teodora Sălăgean, care în 2016 i-a cedat contractul lui Hulber, cu toate drepturile şi obligaţiile din autorizaţia de construire.
Până în 2023, Hulber şi Sălăgean au semnat zeci de antecontracte şi contracte de vânzare-cumpărare a unor apartamente şi spaţii comerciale. Pe hârtie, fiecare cumpărător primea şi o cotă parte de teren, deşi în realitate el aparţinea Municipiului Oradea.
Când primii cumpărători au descoperit că partea de teren despre care credeau că le aparţine era a oraşului, Hulber le-a cerut notarilor să facă rectificări sub forma unor "îndreptări de erori materiale", între 2020 şi 2021 la OCPI Bihor ajungând 9 asemenea încheieri prin care contractele erau "rectificate". Oficial, din pricina unor erori formale, dar de fapt modificările erau substanţiale: terenul dispărea din obiectul vânzării.
Din anchetă în anchetă
Iniţial, chestiunea a ajuns în atenţia DNA Oradea, care i-a vizat inclusiv pe foştii şefi din administraţia locală, de la funcţionari din serviciile Urbanism şi Economic până la viceprimari şi la primarul Ilie Bolojan, dar acuzaţiile împotriva acestora au fost clasate definitiv în 2023. BIHOREANUL a solicitat să explice public motivele, însă DNA a refuzat.
În urma clasării, ancheta a fost disjunsă pentru cei 8 notari care au autentificat actele de vânzare, pentru dezvoltatorul Marius Hulber şi pentru partenera sa de afaceri, Teodora Sălăgean, toţi fiind puşi sub urmărire penală în aprilie 2024, iar în octombrie primind calitatea de inculpaţi. Notarii - pentru abuz în serviciu şi falsuri (căci şi-ar fi încălcat atribuţiile cu consecinţa producerii de prejudicii) şi pentru fals intelectual (autentificând acte ce atestau date contrare realităţii), iar Hulber şi Sălăgean pentru înşelăciune şi instigare la fals intelectual (fiindcă şi-ar fi indus în eroare clienţii, obţinând foloase necuvenite, adică banii pe cotele din terenul oraşului).
Prejudiciul calculat de procurori era de 107.740 lei, reprezentând contravaloarea cotelor de teren aferente apartamentelor cumpărate de 25 de persoane.
Epilog cu două feţe
În luna iulie a acestui an, Parchetul Curţii de Apel Oradea transmitea BIHOREANULUI că rolul notarilor fusese esenţial, deoarece au omis să menţioneze în contractele de vânzare-cumpărare că terenurile aparţin Primăriei, iar asta deşi legea îi obligă să verifice situaţia juridică în tranzacţii şi să refuze autentificarea dacă un act contravine legii.
O lună mai târziu, însă, surpriză: dosarul a fost clasat şi acuzaţiile retrase, ca şi cum faptele nu ar fi existat. A fost o eroare a procuroarei Naghiu sau o modalitate discretă de a "corecta" greşelile notarilor? Parchetul a refuzat cererea BIHO
REANULUI de a explica soluţia, invocând... protestul magistraţilor, în sensul că pe durata acestuia nu răspunde nici petiţiilor, nici presei.
Între timp, procuroarea Dida Naghiu (foto), nemulţumită că fusese mutată de la Secţia de urmărire penală la cea judiciară, a câştigat procesul cu şefii ei, deocamdată nedefinitiv, Tribunalul Cluj hotărând că mutarea sa fusese dispusă fără o motivare temeinică. Altfel spus, fusese înlăturată din anchetă printr-o procedură pe lângă lege.
Pentru a rezolva problema, Primăria Oradea a propus ca, după ce a fost evaluat la 260 euro metrul pătrat, terenul să fie vândut direct proprietarilor de apartamente. Aceştia vor scoate bani încă o dată pentru a obţine un drept de proprietate după ce statul i-a scos basma curată pe cei care i-au amăgit că deja îl aveau.
Parchetul Curții de Apel Oradea a trimis redacției următorul drept la replică, pe marginea articolului de mai sus: