Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu solicitarea de recurs în casaţie împotriva deciziei prin care milionarul orădean Victor Micula a fost condamnat la pedeapsă cu suspendare în celebrul dosar penal pornit pe numele lui după ce a tras cu o armă de asalt pe un pod din Oradea.

„Admite în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul Micula Victor împotriva deciziei penale a Curții de Apel Oradea. Trimite cauza în vederea judecării recursului în casație declarat de inculpatul Micula Victor”, se precizează în soluţia pronunţată de judecătorii Secţiei penale a Înaltei Curţi.

Cursă cu focuri de armă

Cererea priveşte decizia Curţii de Apel Oradea care, pe 17 mai a.c., l-a condamnat pe Victor Micula la 1 an şi 3 luni de închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii pentru 18 infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi 13 infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Concret, Victor Micula e acuzat că, în 2019, în timpul unei curse de maşini pe străzile orașului, a tras pe un pod din Oradea cu o puşcă letală semiautomată, „marca UM Sadu (WUM), de calibrul 7,62x39 mm”, luată de la un amic, Cristian Matei, dar şi că după respectivul episod, în decurs de o singură lună, a cumpărat 10 arme și sute de cartușe, în valoare de 40.000 euro, prin intermediul unui interpus.

„Chiar dacă cumpărarea a fost efectuată prin persoana interpusă, inculpatul Victor Micula a avut un rol deosebit de activ în achiziționarea acestor arme, el verificându-le, dând dispoziții vânzătorilor, solicitând lămuriri, iar uneori transportând aceste arme, chiar dacă pe distanțe foarte scurte, respectiv din magazin până la mașină”, se arată în decizia Curţii de Apel Oradea.

Cale extraordinară de atac

De cealaltă parte, însă, avocatul Radu Chiriţă, cel care îl reprezintă pe milionarul orădean în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat pentru BIHOREANUL că, în opinia sa, respectivele fapte nu pot fi încadrate drept operaţiuni privind circulaţia armelor letale, fără drept. „Transport înseamnă o operațiune de a duce armele pe o distanță mai lungă, nu de a ajuta pe cineva să le care dintr-un magazin până în portbagajul unei mașini parcate în fața magazinului, aşa cum a reţinut Curtea de Apel Oradea”, susţine avocatul.

Înalta Curte va dezbate cererea milionarului orădean pe data de 13 noiembrie.

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care nu poate fi invocată pentru o cercetare judecătorească necorespunzătoare, ci exclusiv pentru a lămuri dacă hotărârea atacată este legală. Concret, potrivit Codului penal, solicitanţii pot invoca dacă s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată, dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege sau dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În cazul în care cererea se dovedeşte întemeiată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate pronunța o soluție de achitare, încetarea procesului penal ori înlăturarea greşelii sesizate, sau rejudecarea cauzei de către instanța care a pronunţat soluţia eronată.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!