Tribunalul București a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a șapte persoane în dosarul rețelei acuzate că transporta cu TIR-urile cocaină, canabis și hașiș pentru grupări de narcotraficanți albanezi. Printre cei trimiși după gratii se numără Florin Sebastian Weiss, patronul firmei GFB Transport SRL din Oradea, dar și liderul grupării, Gheorghe Cristian Măhălean, zis „Matrix”.

Decizia a fost pronunțată marți, 25 august, după ce judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea procurorilor DIICOT – Structura Centrală.

"Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a admis propunerea formulată de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală - Secția de Combatere a Traficului de Droguri și a dispus arestarea preventivă a celor 7 inculpați (șase bărbați și o femeie), cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat,  trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată și spălare a banilor", a transmis miercuri Biroul de presă al DIICOT.

Potrivit informațiilor obținute de BIHOREANUL, alături de Măhălean și Weiss au fost arestați Ioan Vasile Ionce, Valentina Ondina Mănescu, Alexandru-Ionuț Mihăiesc, Gheorghe Pintea și Tiberiu Marian Bîzu.

Încheierea Tribunalului București nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel București.

Cei șapte fuseseră reținuți după cele 16 percheziții desfășurate luni la locuințe și sedii de firme din Bihor, Timiș, Satu Mare, Suceava, Maramureș și Mehedinți. „În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate înscrisuri, 54 de monede din aur și argint, un lingou, un ceas de lux, sume de bani în lei, euro, dolari și forinți, o armă (pușcă cu alice), dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă”, a transmis Poliția Română.

Anchetatorii au pus sechestru asigurător pe patru imobile și un autoturism de lux, evaluate la aproximativ 400.000 de euro. Măsura a fost aplicată și asupra a 27 de conturi bancare deschise pe numele persoanelor cercetate.

Cine este patronul firmei din Bihor

Printre cei arestați se află și Florin Sebastian Weiss, patronul și administratorul firmei GFB Transport SRL din Oradea, el fiind originar din Câmpulung Moldovenesc.

Societatea, cu sediul declarat într-o clădire de birouri de pe strada Meziadului din Oradea (foto), a fost înființată în octombrie 2018 de un orădean și preluată de Weiss în 2024. Firma are ca obiect principal de activitate transportul rutier de mărfuri și este încadrată ca microîntreprindere. În 2024 avea doi angajați și a declarat o cifră de afaceri de 39.162 de lei, o pierdere de 214.849 de lei și datorii totale de 615.282 de lei.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, camioanele GFB Transport SRL au fost printre cele care au transportat droguri pentru narcotraficanţii albanezi, unul dintre transporturi fiind interceptat de autorităţile judiciare din Italia. 

S-a întâmplat în noaptea de 23 spre 24 septembrie 2024, când polițiștii italieni au oprit în localitatea Bentivoglio, din provincia Bologna, un ansamblu rutier format dintr-un cap tractor înmatriculat pe numele GFB Transport SRL și o semiremorcă aparținând Trial Expres Transport SRL.

În plafonul cabinei, anchetatorii italieni au descoperit un compartiment secret în care erau ascunse 221 de kilograme de rezină de canabis, adică hașiș.

Transportul interceptat în Italia nu a fost primul. Pe 20 martie 2024, în jurul orei 21.30, polițiștii francezi au oprit pe autostrada A9, lângă Vergèze, între Nîmes și Montpellier, un TIR înmatriculat în România.

În spatele instalației de aer condiționat din cabină, într-un spațiu mascat de o trapă încuiată, se aflau 114 kilograme de cocaină.

Aproape concomitent, vameșii francezi au verificat într-o parcare de pe aceeași autostradă un alt camion românesc. Și acesta avea un compartiment ascuns în plafonul cabinei, în care fuseseră depozitate 397 de kilograme de hașiș.

Captură după captură

Opt zile mai târziu, pe 28 martie 2024, polițiștii germani au oprit un camion înmatriculat în România, al altei firme, aflat în parcarea Hardtwald Ost de pe autostrada BAB 5.

Anchetatorii au găsit o ascunzătoare în plafonul cabinei, dar și o podea dublă amenajată în semiremorcă. Din cele două compartimente au fost confiscate 228,219 kilograme de canabis și 49,913 kilograme de hașiș.

Ultimul episod documentat s-a produs pe 14 decembrie 2024, în zona Portului Barcelona. Autoritățile spaniole au interceptat două ansambluri rutiere folosite de Trial Expres Transport, N&B Logistic SRL și Kevin Ideal Trans SRL. În plafonul cabinei primului camion erau ascunse 414,02 kilograme de hașiș. Cel de-al doilea transporta alte 294,98 kilograme, depozitate într-un compartiment secret amenajat în podeaua semiremorcii.

Cele patru operațiuni din Franța, Germania, Italia și Spania au dus la confiscarea a 114 kilograme de cocaină, 228,219 kilograme de canabis și 1.376,913 kilograme de hașiș. În total, autoritățile au capturat 1.719,132 kilograme de droguri, evaluate la aproximativ 9,6 milioane de euro pe piața en-gros și la circa 25 de milioane de euro dacă ar fi fost vândute consumatorilor.

„Matrix”, în vârful piramidei

După cum BIHOREANUL a scris, gruparea a fost înființată în septembrie 2023 de patru bărbați și o societate cu profil de transport internațional. Ulterior, rețelei i s-ar fi alăturat încă zece persoane, nouă bărbați și o femeie, care au înfiinţat încă patru societăți comerciale de transport. În fruntea grupării s-a aflat Gheorghe Cristian Măhălean, zis „Matrix”, care coordona operațiunile din România fără să figureze în actele firmelor ori ale vehiculelor utilizate.

Nucleul de conducere era completat de Vilhelm Stocsek, zis „Vili”, responsabil de partea logistică, Ioan Vasile Ionce, care ar fi modificat TIR-urile, și Gheorghe Pintea, cunoscut drept „Moșul” sau „Bătrânul”. Compartimentele secrete ar fi fost amenajate de Ionce într-o hală din satul Rușor, județul Maramureș.

Palierul financiar și de sprijin a inclus-o pe Valentina Ondina Mănescu, partenera lui „Matrix”. Alexandru-Ionuț Mihăiesc și Tiberiu Marian Bîzu sunt acuzați că au aderat la grupare și au sprijinit transporturile. 

Reţeaua primea comenzile de la traficanții albanezi, iar "Matrix" şi "locotenenţii" lui recrutau șoferii, asigurau vehiculele necesare, le transmiteau acestora coordonatele și monitorizau cursele. Când un transport era interceptat, aceștia le asigurau șoferilor prinși în flagrant asistență juridică. Prin intermediul avocaților, urmăreau să obțină informații din dosarele deschise în străinătate, pentru a verifica dacă existau „indicii care să ducă la lideri”, a transmis DIICOT care descrie mecanismul drept „crime as a service”: gruparea oferea altor organizații infracționale șoferi, TIR-uri modificate, firme-paravan și monitorizarea curselor.

În cursul anului 2025, Măhălean a fost inclus de Europol, la solicitarea autorităților române, în categoria „High Value Target”, rezervată persoanelor a căror activitate îndeplinește criterii stricte de risc și „generează o amenințare majoră, transfrontalieră, de criminalitate gravă și organizată” pentru cel puțin două state membre ale Uniunii Europene.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!