După aproape zece ani de procese și amânări, dosarul penal al unui fost primar PSD din Bihor s-a încheiat fără nicio condamnare.

Tribunalul Bihor a dispus, la 26 ianuarie 2026, după aproape un an în care cauza a fost ținută în pronunțare, încetarea procesului penal în cazul fostului primar PSD al comunei Popești, Adrian Maga, pe motiv de prescripție. 

Instanța a reținut că, în urma modificărilor legislative și a aplicării legii penale mai favorabile, statul nu îl mai poate trage la răspundere penală pentru acuzațiile de fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Separat, Maga a fost achitat pentru infracțiunea de conflict de interese.

Afaceri în Primărie

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2009-2012, Adrian Maga ar fi direcționat, prin atribuiri directe, mai multe contracte de lucrări și prestări servicii către firma Absum Internațional SRL, controlată de consiliera sa personală, Viorica Maghiar.

Cele nouă contracte aflate în centrul anchetei ar fi fost încheiate cu încălcarea procedurilor legale de achiziție publică, iar administratorul firmei, Călin Maghiar, soțul consilierei edilului, ar fi întocmit documente de plată și situații de lucrări în care ar fi fost „umflate” cantitățile și valorile lucrărilor executate, pentru a justifica plăți din bani publici.

Pe baza acestor acte, Maga a girat plata unor facturi în valoare totală de aproape 338.000 de lei, deși, potrivit anchetatorilor, o parte dintre lucrări nu au fost realizate niciodată. Cu toate acestea, facturile au trecut şi de filtrul controlului financiar preventiv, fiind avizate de contabila de atunci a Primăriei Popești, Aurica Baicu.

Ancheta a mai scos la iveală că o parte dintre referatele de studiu de piață, ofertele de preț și procesele-verbale de recepție ar fi fost întocmite cu date nereale, astfel încât să justifice decontări care nu aveau corespondent în lucrările executate. 

În acest circuit ar fi fost implicat și consilierul juridic al Primăriei Popești, Gavril Silaghi, care, alături de consiliera primarului, ar fi redactat, în perioada august 2010 - ianuarie 2011, mai multe referate de studiu de piață falsificate, menite să „îmbrace” în aparență de legalitate atribuirea directă a contractelor către firma favorizată.

Penal, nu. Civil, da

Potrivit hotărârii pronunțate luni, 26 ianuarie, Tribunalul Bihor a dispus încetarea procesului penal pentru majoritatea acuzaţiilor aduse fostului primar Adrian Maga.

Au scăpat şi ceilalţi protagonişti ai cazului, trimişi în judecată în anul 2017 alături de el: fostul consilier juridic al Primăriei Popești, Gavril Silaghi, acuzat de fals intelectual și complicitate la abuz în serviciu, fosta consilieră personală a edilului, Viorica Maghiar, inculpată pentru complicitate la fals intelectual și complicitate la abuz în serviciu, contabila Aurica Baicu, acuzată de abuz în serviciu în formă continuată, Ioana Omuț, acuzată de fals intelectual și complicitate la abuz în serviciu, precum și SC Absum Internațional SRL, firmă inculpată pentru fals și complicitate la abuz în serviciu.

În cazul lui Călin Maghiar, instanța a dispus încetarea procesului penal ca urmare a decesului acestuia.

Separat, ex-primarul PSD Adrian Maga a fost achitat pentru acuzația de conflict de interese.

Pe de altă parte, Tribunalul Bihor i-a obligat pe inculpați să achite către UAT Comuna Popești suma totală de aproximativ 165.000 de lei, reprezentând prejudiciul produs prin faptele reținute de anchetatori.

Totodată, instanța a dispus desființarea tuturor documentelor falsificate - referate de „studiu de piață”, procese-verbale de recepție, situații de plată, centralizatoare și facturi folosite pentru justificarea lucrărilor și a plăților din bani publici - și a menținut măsurile asigurătorii instituite încă din 2017 asupra bunurilor lui Adrian-Flaviu Maga și ale societății Absum Internațional SRL, pentru garantarea recuperării prejudiciului.

Hotărârea Tribunalului Bihor poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Afaceri a’ la Maga

Numele lui Adrian Maga mai apare într-un episod care a costat comuna Popești peste 1,2 milioane de lei și care a împins, la propriu, Primăria spre executare silită. Așa cum BIHOREANUL a relatat, este vorba despre contractul de pază al comunei, încheiat cu Societatea Publică de Pază Bihor, contract pe care Maga l-a prelungit în 2011, deși serviciile nu mai fuseseră plătite încă din 2008.

Cu toate că Primăria a continuat să beneficieze de pază, facturile au rămas în continuare neachitate, datoria crescând de la lună la lună, chit că actul încheiat prevedea penalități de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere.

În 2012, odată cu schimbarea conducerii Primăriei, noul edil PNL, Dorin Curtean, a descoperit că penalitățile ajunseseră la un nivel de peste șapte ori mai mare decât debitul inițial. Firma de pază reziliase deja contractul, blocase conturile administrației locale și declanșase procedura de executare silită.

Finalul a fost unul fără precedent în județ: sediul Primăriei Popești a fost scos la licitație și vândut chiar către Societatea Publică de Pază Bihor, iar instituția a ajuns chiriașă în propria clădire.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!