Încă doi bihoreni au fost diagnosticaţi ca infectaţi cu coronavirus după ce în ultimele 24 de ore s-au efectuat peste 300 de analize PCR în laboratoarele Spitalului Judeţean (231 teste) şi Spitalului Municipal (94 teste) din Oradea.

Potrivit surselor medicale, bolnavii recent depistaţi sunt pacienţi ai Spitalului Municipal, care au fost internaţi la secţiile Pneumologie II şi TBC II.

Cu cele două noi cazuri, bilanţul îmbolnăvirilor a urcat în judeţul Bihor la un total de 708, cumulat de la începutul epidemiei.

Tot în cursul zilei de vineri, la Spitalul Municipal din Oradea a fost înregistrată vindecarea încă unui pacient, al 647-lea de la începutul crizei, astfel că în Bihor rata vindecărilor este de 91,77% din totalul persoanelor diagnosticate cu Covid în judeţ.

Sâmbătă dimineaţă, conform surselor medico-sanitare, în Spitalul Municipal din Oradea erau internate 59 de persoane cu patologie Covid, din care 27 la secţia de Boli Infecţioase II.