Drumul de legătură dintre Calea Aradului şi Piaţa 100 ar putea fi dat în folosinţă în luna octombrie. Lucrările la drumul de sub culoarul de zbor al avioanelor sunt realizate în proporţie de 40%.

Gata în toamnă

"Până în prezent au fost relocate reţelele de gaz, cablurile de alimentare ale sistemului de balizaj, se lucrează la strămutarea gardului de la limita de proprietate a aeroportului şi pregătirea terenului, astfel încât săptămâna viitoare să putem demara primele lucrări de asfaltare", a declarat directorul tehnic al Porr Construct, Emannuel Iohan Reitmaier, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă în teren organizate de viceprimarul Florin Birta.


Viceprimarul Oradiei a precizat că lucrările - cu termen de execuţie de 6 luni - au demarat în iulie şi vor fi gata înaintea termenului contractual. "Cel târziu la sfârşitul lunii octombrie acel drum va fi dat în folosinţă", a spus Birta.

Pe sub culoarul de zbor...

Lung de 860 metri, viitorul drum este menit să decongestioneze accesul la Piaţa 100 şi să asigure o legătură suplimentară între şoseaua de centură şi Calea Aradului.

Investiţia, în valoare de peste 4 milioane lei, este derulată prin Zona Metropolitană Oradea.

Drumul este format din patru secţiuni. Una de 320 de metri trece prin spatele centrului comercial ERA Park, a doua, de 125 metri, prin zona de balizaj a aeroportului, iar a treia, de 270 metri, de-a lungul Pieţei 100. Ultima secţiune, lungă de 145 de metri, se va suprapune cu platforma de acces la Piaţa 100 şi va racorda drumul la şoseaua de centură.

Proiectul iniţial al investiţiei, estimate la circa 1,8 milioane euro, viza amenajarea unui pasaj subteran pe porţiunea în care drumul traversează culoarul de zbor al aeroportului, pentru ca lumina farurilor să nu deranjeze piloţii aeronavelor.

La sfârşitul anului trecut municipalitatea orădeană a obţinut, însă, avizul Autorităţii Aeronautice pentru ca drumul să nu mai fie unul îngropat, lucru care a redus mult costurile lucrării şi timpul de execuţie.