Administrația Bazinală de Apă Crișuri a anunțat că, după 20 de ani, a finalizat lucrările de amenajare urbană a râului Crișului Repede pe teritoriul Oradiei. Ultimul tronson realizat, cel de pe malul drept, sub podul Sfântul Ladislau, a fost recepționat.
„Administrația Bazinală de Apă Crișuri a recepționat lucrările de amenajare a râului Crișul Repede, malul drept, pe tronsonul situat amonte și aval de Podul Sfântul Ladislau din municipiul Oradea. Recepția a fost efectuată în condițiile legale, iar investiția intră într-o perioadă de garanție de 60 de luni”, a anunțat, miercuri, ABA Crișuri.
Tronsonul de 212 metri lungime, cu promenadă pietonală și prima scară de pești cu ferestre de observație dintr-un curs de apă urban din România, a costat aproape 10 milioane lei, din care 9,168 milioane lei au reprezentat valoarea lucrărilor executate. Banii au fost plătiți de la bugetul de stat și din surse proprii ale Administrației Naționale Apele Române.

„Această lucrare are o dublă valoare – hidrotehnică și urbană. Am pus siguranța pe primul loc, dar și viziunea pe termen lung. În cel mai scurt timp posibil vom preda lucrarea Primăriei Oradea pentru integrarea urbană finală. Sunt convins că atât promenada, cât și zona scării de pești cu ferestre vor deveni puncte de interes și recreere pentru orădeni”, a declarat Pásztor Sándor, director ABA Crișuri.
Scara de pești, așa cum BIHOREANUL a scris, a fost făcută și refăcută pentru a fi funcțională. Inițial, a fost construită la o cotă prea înaltă, astfel că nici apa, nici peștii nu intrau prin construcție. Ulterior, lucrarea a fost reproiectată și modificată la firma Global Industrial, care a executat întreaga lucrare.

Tronsonul va fi predat Primăriei Oradea, care se va ocupa de finisaje, așa cum ABA a procedat cu toate promenadele amenajate pe malurile Crișului Repede.