Administrația Bazinală de Apă Crișuri a dat la refăcut scara pentru pești din centrul Oradiei.
BIHOREANUL a arătat, în primăvară, că scara, construită la comanda ABA în cadrul lucrărilor de amenajare a malului drept al Crișului, sub podul Sfântul Ladislau, a fost proiectată după date vechi, dar și prost executată, urmarea fiind că este la o cotă prea înaltă, iar apa nu intră în ea.
Marți, muncitorii firmei Global Construct au început să spargă construcția din beton. „Proiectanții au executat niște modelări și ne-au oferit o soluție care prevede anumite modificări. S-a dat dispoziție, în interiorul contractului, și acum se refac lucrările”, a declarat directorul ABA Crișuri, Pásztor Sándor, marți, pentru BIHOREANUL.
Potrivit acestuia, în urma unor consultări, inclusiv cu specialiști din străinătate, din patru variante propuse de proiectanții lucrării, s-a optat pentru una care prevede coborârea fundației scării la o cotă mai joasă, dar și modificarea treptelor din interiorul scării, astfel încât să rețină mai multă apă. „În amonte, se coboară cu radierul (n.r. fundația) și, în plus, se vor monta niște elemente în interiorul scării, care vor ridica nivelul apei. Sigur, nivelul apei se va ridica în condiții normale de debit, nu în perioadele de secetă”, a spus Pásztor.
Șeful ABA este optimist vizavi de soluția aleasă. „Modelările arată că va funcționa, se va ajunge cu apa peste jumătatea ferestrei, aproape la trei sferturi”, a spus el. Scara este prevăzută cu ferestre subacvatice, astfel încât orădenii să poată vedea cum urcă peștii prin apă.
Noul proiect al lucrării prevede și niște modificări în albia Crișului. „În aval, se va depune piatră în albie, care va modifica viteza apei și va atrage peștii spre zona scării”, a mai spus Pásztor.
Această din urmă modificare vine după ce ecologiștii din cadrul ONG-ului Aqua Crisius, cei care au semnalat primii problemele la scara pentru pești, au arătat că malul drept ales pentru construcție este nepotrivit, deoarece în zonă peștii sunt atrași de malul stâng, unde apa are o viteză mai mare, din cauza curbei pe care o ia Crișul.
Lucrările de modificare a scării pentru pești sunt făcute în cadrul aceluiași contract semnat de ABA Crișuri cu firma Global Industrial și care are termen de execuție în luna martie a anului viitor. Pásztor a precizat că speră, însă, că șantierul se va încheia într-o lună. Ulterior, lucrarea va fi predată Primăriei Oradea, care va fi responsabilă de finisaje și amenajarea peisagistică a promenadei.