Direcţia de Sănătate Publică Bihor a actualizat, joi, gradul de ocupare a paturilor din spitalele Covid-19 din judeţ, care a ajuns la 41%. La precedenta raportare, pe 20 ianuarie, gradul de ocupare era de 33%.

Asta înseamnă că unităţile de învăţământ ar putea funcţiona în continuare faţă în faţă, ţinând cont că prevederile legislative în vigoare obligă la suspendarea cursurilor fizice abia când 75% dintre paturile Covid-19 sunt ocupate.

Problema este că, din cauza numărului mare de îmbolnăviri în rândul profesorilor, tot mai multe şcoli trec în scenariul online, pentru că nu au pe cine să trimită la catedră.

După ce miercuri au rămas acasă elevii Colegiului Naţional Emanuil Gojdu şi ai Liceului Ady Endre, de joi au suspendat cursurile fizice, pentru clasele de gimnaziu şi liceu alte două unităţi de învăţământ din Oradea: Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu, respectiv Liceul Emanuel.

Potrivit inspectorului şcolar general Horea Abrudan, joi au mai luat decizii similare Liceul de Arte şi Şcoala Gimnazială Oltea Doamna. La aceasta din urmă, elevii de gimnaziu vor învăţa online vineri şi luni.

"Problema este de resursă umană. Având mulţi profesori infectaţi, şcolile nu găsesc soluţii pentru suplinire, aşa că preferă să suspende activitatea fizică pentru câteva zile, iar noi nu ne putem opune", a declarat şeful IŞJ Bihor, joi, pentru BIHOREANUL.

Pentru persoanele vaccinate, izolarea în cazul confirmării cu Covid-19 este de şapte zile, aşa că şcolile care săptămâna aceasta au întâmpinat dificultăţi în asigurarea cadrelor didactice speră că vor scăpa de probleme săptămâna viitoare.