Fostul ministru orădean al Sănătății Ioana Mihăilă a anunțat, joi, pe pagina de Facebook, că băiețelul ei, în vârstă de 8 ani, a fost vaccinat anti-Covid.

„Fiul meu de 8 ani s-a ruşinat la poză, dar la vaccinare a fost curajos - după cum o arată şi diploma de care e tare mândru. (...) Ca mamă, protejarea copiilor mei este prioritatea oricărei zile. Cu aproape 35.000 de cazuri de COVID-19 ieri, vaccinarea copiilor este extrem de importantă”, a transmis fostul ministru al Sănătății, de profesie medic, postând și o fotografie cu băiețelul.

Între altele, Mihăilă a amintit că vaccinarea copiilor cu vârste de peste 5 ani a început miercuri, 26 ianuarie, „mai târziu decât mi-aş fi dorit, dar mă bucur că am ajuns în acest moment”.

Ioana Mihăilă, despre riscul apariției miocarditei

De asemenea, ea s-a adresat și părinților, spunând că le înțelege grijile și temerile, dar subliniind că „protecţia faţă de acest virus şi faţă de posibilele urmări este în opinia mea mai importantă decât orice potenţial efect advers post vaccinare”.

În contextul în care se vorbește mult în spațiul public despre riscul apariției miocarditei la copii, medicul a amintit că este un efect advers foarte rar la vaccinare, dar unul mult mai mare dacă fac Covid-19.

„De pildă, pentru că se vorbeşte mult despre acesta, riscul apariţiei miocarditeiEste un efect advers constatat în frecvenţă extrem de mică, circa 2 cazuri la un milion de doze de vaccin administrate la copii. De regulă, riscul e mai mare la băieţi între 14 şi 20 de ani. În schimb, riscul miocarditei la copii este de 17 ori mai mare dacă aceştia se îmbolnăvesc de COVID-19”, a mai scris ea.

17 copii vaccinați în prima zi

La solicitarea BIHOREANULUI, șefa Direcției de Sănătate Publică Bihor, dr. Daniela Rahotă, a precizat că miercuri, în prima zi de vaccinare a copiilor cu vârste între 5 și 11 ani, în Bihor au fost vaccinați în total 17 copii din acest segment.

Așa cum ziarul nostru a mai scris, în întregul județ funcționează pentru vaccinarea copiilor cinci centre, aceleași care sunt deschise și pentru adolescenți și adulți.

Cinci centre de vaccinare pentru copii în Bihor

Trei din aceste centre sunt în Oradea, la Orășelul Copiilor (Rogerius, strada Corneliu Coposu), la Centrul Vascular Venus (strada Clujului nr. 68), precum și la spitalul privat Pelican (strada Corneliu Coposu nr. 2), cu mențiunea că aici nu au fost amenajate circuite separate de cel existent pentru vaccinarea adulților, ca atare în prima etapă aici vor fi vaccinați doar copiii între 5 și 11 ani care sunt pacienți ai acestei unități.

Celelalte două centre de vaccinare pentru copii funcționează în Sala de Sport din Beiuș (Piața Samuil Vulcan nr. 18) și în Casa de Cultură din Salonta (strada Iuliu Maniu nr. 10).

După cum se știe, în România, imunizarea anti-Covid a copiilor mai mici de 12 ani se face cu Pfizer, singurul vaccin pediatric aprobat până în prezent.

Programarea copiilor pentru vaccinare se face prin intermediul conturilor părinților sau reprezentanților legali, dar vaccinarea se poate face și fără programare, prin prezentarea directă în centrele de vaccinare dedicate copiilor.