Pe fondul creşterii numărului de bihoreni infectaţi cu coronavirus, inclusiv a cadrelor medicale, Spitalul Municipal din Oradea, unitate în care sunt trataţi exclusiv aceşti bolnavi, a anunţat că face angajări.

Printr-un comunicat transmis duminică de managerul Maria Silaghi, spitalul anunţă că recrutează personal "pentru a asigura continuitatea, coerenţa şi eficienţa actului medical la nivelul judeţului Bihor şi asigurarea cu resursă umană, pentru tratarea cazurilor medicale de infectare cu Covid 19".

Spitalul Municipal caută medici din diferite specializări: infecţionişti, de medicină internă, de pneumologie, medici generalişti şi de familie, cardiologi, nefrologi şi specialişti în Terapie Intensivă. De asemenea, unitatea are nevoie de asistente medicale, infirmiere, îngrijitoare, brancardieri, liftiere şi şoferi. Anunţul de recrutare nu precizează numeric de câţi angajaţi este nevoie.

Potrivit lui Silaghi, toţi candidaţii vor fi selectaţi în urma unui interviu şi, dacă vor corespunde necesităţilor unităţii medicale, vor fi angajaţi cu contract pe perioadă determinată.

Doritorii sunt îndemnaţi să sune, începând de luni, la numărul de telefon 0359-803.800 şi să solicite o discuţie cu angajaţii serviciului Resurse umane. "Nu există o dată stabilită pentru interviuri, acestea se vor face la prezentarea candidatului", a precizat managerul Spitalul Municipal. Altfel spus, reprezentanţii unităţii medicale vor conveni cu candidaţii momentul oportun.

Spitalul Municipal a ajuns în deficit de personal atât din cauza unor îmbolnăviri în rândul angajaţilor, cât mai ales a înmulţirii numărului de noi cazuri în ultimele două săptămâni.

În ultimele 14 zile, în Bihor au fost depistate 508 cazuri noi de îmbolnăvire cu Sars-Cov-2, aproape jumătate din numărul total de bolnavi depistaţi în Bihor de la debutul pandemiei. Până sâmbătă, bilanţul total al bihorenilor infectaţi cu Covid-19 era de 1.243 de cazuri. 

UPDATE: Când vor avea loc inteviurile

Printr-un anunţ transmis presei locale luni după amiază, conducerea Spitalului Municipal a anunţat că interviurile în cazul persoanelor care şi-au depus deja dosarele vor avea loc marţi, 11 august, la sediul unităţii, după următorul program:

- Asistenţi medicali, ora 9.00

- Infirmieri, ora 11.00

- Îngrijitori, ora 11.30

- Brancardieri, ora 12.00

- Liftieri, ora 9.50

- Telefonist / dispecer, ora 9.30

- Şoferi, ora 11.00

"Persoanele interesate de ocuparea, pe perioadă determinată, a posturilor de infirmier şi îngrijitor sunt rugate să depună cererile de angajare pentru aceste posturi până la data de 11 august, ora 14", arată anunţul spitalului.