Consiliul Județean Bihor cumpără echipamente și utilaje pentru campusul de învățământ dual amenajat în Oradea.

Investiția de aproape 10 milioane de lei va consta în roboți de sudură, simulatoare și imprimante 3D, table interactive, tablete și alte dispozitive digitale utile învățării meseriilor. De asemenea, se vor cumpăra licențe software și o platformă de învățare.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de CJ Bihor, licitația pentru digitalizarea campusului a fost împărțită în 3 loturi, iar pentru fiecare dintre ele a depus ofertă câte o firmă de profil: Inovum SRL din Oradea, High-Tech Systems & Software SRL din București și Ro Et Co International SA din Oradea.

„Valoarea totală estimată a achiziției este de 9.578.811,94 lei, fără TVA. Urmează evaluarea financiară și tehnică a ofertelor depuse și desemnarea câștigătorilor”, a precizat CJ Bihor. Fiecare lot are o valoare de aproximativ 3,2 milioane lei.

Construit lângă Universitatea din Oradea, pe strada Ceyrat, Campusul Oradea va fi locul unde elevii care termină clasa a VIII-a vor putea învăța o meserie, dacă optează pentru învățământul dual. Orele de teorie le vor ține în școlile lor, însă lecțiile practice sau laboratoarele se vor desfășura în campus, acolo unde vor avea și alte facilități, precum sală de mese ori piscină.

Campusul dual a fost construit și amenajat printr-o investiție de peste 146 de milioane de lei, echivalentul a 29 de milioane de euro, suportată prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!