Facultatea de Științe Socio-Umane a Universității din Oradea găzduiește un program intensiv dedicat educației speciale.

Studenți și profesori de la cinci universități europene dezbat în profunzime teme legate de integrarea și incluziunea școlară a copiilor cu dizabilități și nevoi speciale.

Potrivit unui comunicat al Universității orădene, sunt prezenți peste 30 de studenți și 20 de specialiști de la Departamentul de Științe Sociale Aplicate al „Vives” University din Doorniksesteenweg, Belgia, Facultatea de Psihologie, Pedagogie și Științe Sociale a Universității Pedagogice de Stat „Drohobych Ivan Franko” din Ucraina, Institutul de Științe Sociale al Facultății de Științe Sociale a Universității Catolice „Ioan Paul al II-lea” din Lublin,  Polonia, Universitatea de Științe Aplicate „Centria” din Finlanda și de la Departamentul de Științe ale Educației din Oradea, dar și reprezentanții ONG-ului Nieprzetarty Szlak (Polonia).

„Este important ca la nivelul educației incluzive să existe o mai bună cunoaștere și colaborare, fiecare dintre noi având șansa să învețe și să-și împărtășească propriile experiențe legate de incluziune. Suntem încântați să-i găzduim pe musafirii noștri și să descoperim că împărtășim aceleași principii și idealuri din educație”, a declarat Karla Barth, decanul facultății gazdă.

Evenimentul este coordonat de universitarii orădeni Constantin Cătălin Pascariu și Nicoleta Tămășan Ciobanu.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!