Orădeanul Emil Rengle şi iubitul său, Alejandro Fernandez, s-au logodit în timpul unei vacanţe în Mexic.

Aceştia au publicat joi seara pe reţelele de socializare un clip în care se sărută şi îşi arată inelele de logodnă.

„Împreună vom crea o casă plină cu flori, bunătate, perne confortabile, odihnă, somn bun, dans, dansuri minunate, cărţi, spaţiu pentru a fi tu, spaţiu pentru a fi eu şi spaţiu pentru a iubi, iubi, iubi, iubi", a scris Emil Rengle pe pagina sa de Instagram, într-o postare comună cu partenerul lui.

Cei doi se află într-o vacanţă în Mexic, în zona Puerto Escondido.

Coregraful orădean Emil Rengle, în vârstă de 33 de ani, şi solistul Alejandro Fernandez, de 27 de ani, care provine din Londra, s-au afişat pentru prima dată împreună în toamna lui 2023. Cel din urmă a devenit cunoscut publicului larg după ce a participat la emisiunea "Vocea României" în 2023.

La scurt timp după ce şi-au oficializat relaţia, Rengle a stârnit tot felul de reacţii spunând că vrea să rămână însărcinat. La începutul acestei săptămâni, coregraful orădean a apărut la emisiunea iUmor, unde a făcut glume pe seama faptului că este gay, precum și pe seama declarațiilor sale privind sarcina.

Emil Rengle este un susţinător al schimbării legislaţiei în România, prin recunoaşterea cuplurilor de acelaşi sex.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!