România face la anul majoratul în UE, în cei 17 ani scurşi de la aderarea din 2007 făcând un progres fără precedent. Până la finele anului trecut, primise 90,84 miliarde euro din fondurile europene şi plătise la bugetul UE 29,21 miliarde, aşadar era pe plus cu 61,6 miliarde euro. Bani cu care ţara a îmbunătăţit infrastructura în varii domenii, de la transporturi, sănătate şi educaţie la mediu, patrimoniu şi afaceri private.
Contrar prejudecăţilor că am fi a cincea roată la căruţă, românii din structurile europene sunt din ce în ce mai influenţi. Dacă la început am avut în Comisia Europeană un "ministru" decorativ (Leonard Orban, comisar pentru multilingvism), ulterior românii au obţinut poziţii consistente: Dacian Cioloş a condus Agricultura, Corina Creţu Dezvoltarea Regională, Adina Vălean e acum la Transporturi. În Parlamentul European, deputaţii români sunt pe locul 7 ca influenţă, între ei Siegfried Mureşan, Marius Jean Marinescu (PPE), Ramona Strugariu, Dragoş Tudorache (Renew) ori Victor Negrescu (Grupul Socialiştilor), fiind adesea decisivi în chestiuni de politici bugetare, afaceri europene, energie, transporturi.
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
De anul acesta, în premieră, între eurodeputaţii români vor fi şi exponenţii unor partide care consideră UE o nouă Înaltă Poartă. O percepţie explicabilă, e adevărat, şi prin multe politici discutabile ale PE şi CE, deranjante pentru nu puţini români sau unguri, italieni ori spanioli (un exemplu e promovarea stridentă a curentelor LGBT în detrimentul valorilor clasice).
Alegerile europene vin într-un context complicat, în care UE se arată nu doar bogată, ci şi grav bolnavă. Nu-i de mirare că tot felul de suveranişti, iliberali, populişti o consideră un soi de pacient care nici nu mai merită tratat, ci părăsit, ba chiar eutanasiat şi îngropat.
Dacă alegerea primarilor va fi mai la îndemână, căci cam fiecare ştie cine-i vrednic în satul lui, cea a eurodeputaţilor se prefigurează complicată, însă, şi din cauza slăbiciunilor clasei politice româneşti. PSD şi PNL candidează pe listă comună deşi fiecare ales va activa în propria familie politică. USR, PMP şi Forţa Dreptei se află în aceeaşi dilemă ca PSD-PNL, într-o alianţă tot de stânga-dreapta, UDMR se confundă cu FIDESZ, iar AUR şi SOS se duc în Europa ca la război.
E neclar, deci, pe cine vor prefera românii la Bruxelles. Deocamdată, cert e doar că niciun partid nu le explică nici ce este UE, nici de ce n-ar fi înţelept un Ro-Exit sau chiar un Eu-Exit.