„Sper să o țineți tot așa”, a reacționat directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, după ce a inspectat marți, pentru a doua oară, șantierul drumului de legătură care se construiește între centura Oradiei, din Calea Sântandreiului, până în Borș II, la autostrada Transilvania.

După cinci luni de la deschiderea lucrărilor, acestea sunt executate în proporție de o treime, iar surpriza e că pasajul noului drum peste Șoseaua Borșului va fi mai mare decât era prevăzut inițial, pentru a permite extinderea liniei de tramvai din Oradea până în comuna Borș.

„O evoluție bună”

Aflat marți la Oradea, unde dimineața a asistat la începerea lucrărilor pentru construirea unui nou drum de legătură dintre oraș și comuna Sânmartin, iar apoi a participat, împreună cu alți colegi, la ședința comisiei tehnice româno-ungare de transporturi pentru a consfinți modificarea proiectului Drumului Expres Oradea - Arad așa încât să prevadă și o extindere spre un nou punct de trecere a frontierei din Salonta, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a inspectat șantierul drumului de legătură dintre centura Oradiei, din Calea Sântandreiului, și autostrada Transilvania, în zona Borș II (pe teritoriul comunei Biharia).

„Este o evoluție bună, 33% în 5 luni. Sper să o țineți tot așa, termenul să nu fie depășit, iar dacă se poate să fie finalizată mai repede, cu atât mai bine”, a spus Pistol, după ce managerul de proiect al companiei Strabag, cea care construiește șoseaua, i-a prezentat un raport privind progresia lucrărilor.

Se lucrează zi lumină

Potrivit managerului de proiect, Marius Mitrofan, Strabag a primit ordinul de începere a lucrărilor pe 20 aprilie, iar de la 1 mai pe șantier au fost mobilizați chiar și câte 400 - 500 de muncitori, precum și zeci de utilaje, care lucrează „zi lumină” la propriu, adică de dimineața și până se lasă întunericul, chiar și 7 zile pe săptămână, cu excepția unui week-end pe lună.

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, construirea drumului de legătură dintre centura Oradea și autostrada Transilvania, în valoare de 545,91 milioane lei (echivalentul a 110 milioane euro), este cel mai amplu proiect de infrastructură aflat în prezent în execuție în Bihor.

Drumul are o lungime de 19,07 kilometri, din care 13 km cu profil de autostradă și 6 km cu profil de șosea națională, pornind din Calea Sântandreiului (de care va fi legat printr-un pasaj), continuând peste drumul de legătură dintre Oradea și Sântandrei dat în folosință de Primăria Oradea în 2018 (pe care îl va traversa tot cu un pasaj), peste Crișul Repede cu un pod spectaculos (cu 8 deschideri), iar apoi peste Șoseaua Borșului (ce va fi traversată, de asemenea, cu un pasaj), până în Biharia, unde se va racorda la Autostrada Transilvania.

Tramvai până în Borș

Prezent alături de primarul Florin Birta la inspecția pe șantier, președintele Consiliului Județean, Ilie Bolojan (în al cărui ultim mandat de edil al Oradiei a fost lansat proiectul noului drum), a ținut să mulțumească reprezentanților CNAIR pentru două îmbunătățiri ale proiectului.

Prima, a spus Bolojan, este realizarea unui nod rutier în spatele Gării Ioșia, care va fi cel mai mare nod rutier din regiune, asta însemnând că în cadrul proiectul viitorului Drum Expres Oradea - Arad se va amenaja racordarea atât a drumului de legătură dintre centura Oradea și autostrada Transilvania, cât și a drumului de legătură dintre oraș și Sântandrei. Inițial, proiectul drumului de legătură dintre centură și autostradă prevedea doar o girație la intersecția cu drumul dintre Oradea și Sântandrei, ceea ce ar fi obligat șoferii să încetinească.

Pe de altă parte, Bolojan a mulțumit CNAIR și pentru că, în cadrul proiectului drumului de legătură dintre centură și autostradă, pasajul peste Șoseaua Borșului a fost optimizat așa încât din cele cinci deschideri una să fie mai largă, iar înălțimea să fie mai mare, pentru a permite ca pe sub el să treacă o viitoare... linie de tramvai.

Ca spre Aeroport

„În cursul săptămânii viitoare vom face o prezentare legat de acest proiect”, a spus, referitor la surpriza anunțată de Bolojan, primarul Oradiei. „Dar, la fel cum gândim o linie de tramvai extinsă care să lege din Calea Aradului Aeroportul de oraș, așa intenționăm și o extindere a liniei de tramvai de pe Șoseaua Borșului până în comuna Borș, un proiect care va fi făcut în parteneriat (n.r. - de către Primăria Oradea) cu Consiliul Județean Bihor și cu Primăria comunei Borș”, a spus Florin Birta.

După explicațiile tehnice și noutatea referitoare la posibila extindere a liniei de tramvai, jurnaliștii BIHOREANULUI au parcurs și ei cea mai mare parte a șantierului drumului de legătură dintre centura Oradiei și autostradă.

Imaginile surprinse cu această ocazie (primul video de jos) sunt spectaculoase, în primul rând prin structurile aflate în construcție, cum ar fi pasajul din zona Căii Sântandreiului, podul peste Crișul Repede și chiar așternerea unui strat de mixtură asfaltică de rezistență pe câțiva kilometri între cele două capete ale șoselei.

IMAGINI DIN DRONĂ: Vezi cum arăta lucrarea de sus în urmă cu o săptămână,pe 11 octombrie 2022:

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!