Gradul de colectare separată în țarcurile blocurilor din Marghita nu depășește 30%. Mult prea puțin, față de țintele pe care ni le-am asumat pentru ca acest serviciu să fie unul funcțional și acceptabil ca și cost. Deșeurile din plastic, metal, carton sau sticlă, dacă sunt colectate separat, sunt preluate gratuit de AVE Bihor. Dacă, în schimb, ele sunt amestecate, iar o fracție de deșeuri reciclabile devine deșeu rezidual, factura crește.

Plata pe persoană, nu pe gospodărie

Conform recensământului din 2011, Marghita are o populație de aproape 16.000 de locuitori. Dar, prin contractele încheiate de AVE Bihor și conform declarațiilor pe proprie răspundere ale clienților, rezultă o populație de aproape 10.000 de persoane, la care se adaugă agenții economici. 

„Marghita este singurul oraș din județ în care plata facturii de salubritate se face în funcție de numărul de persoane din gospodărie, nu în funcție de numărul de gospodării. A fost inițiativa noastră, susținută de operatorul de salubritate, prin care cantitatea totală de deșeu generată este plătită prin împărțirea sumei la numărul de persoane declarate. Raționamentul a fost că în Marghita 70% dintre gospodării au 1 sau 2 membri și, astfel, plata per gospodărie ar fi fost mai dezavantajoasă”, spune Marcel Sas, primarul orașului Marghita.

De pază la țarc

Cantitățile de deșeuri generate au fost însă mult mai mari decât cele estimate. Practic, cantitatea generată la blocuri este dublă față de cea de la case, ceea ce induce ideea că aici nu aruncă deșeuri doar clienții noștri. În plus, gradul de sortare a lor este unul redus.

„Pentru că vrem să ajutăm populația să își reducă facturile, am decis să facem un experiment. Timp de 5 săptămâni, un țarc din cele 26 de la blocurile din Marghita va fi monitorizat non-stop de un angajat de-al nostru. Încercăm și să educăm populația să separe deșeurile corect, dar și să descurajăm practica aruncării deșeurilor de către persoane fără contract. Scopul nostru este ajungem la înjumătățirea facturilor”, declară Zoltan Pasztai, reprezentant al conducerii AVE Bihor.

Recent a avut loc și o întâlnire la care au participat reprezentanți ai locatarilor, ai companiei AVE Bihor și ai Primăriei Marghita, în care s-a discutat cum ar putea fi îmbunătățită funcționarea sistemului de colectare separată.

În paralel, a început o amplă verificare a agenților economici din zona blocurilor din Marghita. Pe hârtie, aceștia figurează cu zero ridicări de deșeuri pe lună, deși o ridicare de deșeu rezidual este gratuită, fiind asigurată prin contract.

AVE BIHOR

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!