Primele concluzii oficiale privind exploziile care au avut loc în vara anului 2023 la Crevedia, în județul Dâmbovița, arată că deflagrația s-a petrecut din cauza unui nor de gaze care s-a format pe un perimetru de 40 de metri, scrie adevărul.ro.

Potrivit unui raport al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) Petroșani, acumularea de gaze s-a format inclusiv deasupra clădirii din stația GPL.

Sursa aprinderii incendiului nu a fost clarificată, însă, bănuindu-se că a fost vorba de o cauză electrică, termică, mecanică, foc deschis sau o sursă electrostatică. Specialiștii spun că o țigară sau o scânteie erau suficiente pentru a declanșa explozia și incediul.

Este clar că, înainte de prima deflagrație, muncitorii descărcau GPL dintr-o cisternă mare într-una mai mică, proces care s-a făcut cu dispozitve neadecvate, mai arată INSEMEX. Această operațiune nu trebuia să aibă loc, însă, pentru că stația nu avea avizele și autorizațiile necesare pentru funcționare.

Petrecută pe 26 august 2023, explozia de la Crevedia, urmată de alte două de intensitate mai mică, a dus la moartea a șase persoane și rănirea altor 50. Printre răniți s-au numărat mai mulți pompieri care interveneau pentru stingerea flăcărilor.

De asemenea, mai multe case din localitate au fost afectate de suflul exploziilor. 

Unul dintre patronii stației GPL de la Crevedia, Ionuţ Doldurea, este fiul primarului din Caracal. El și partenerul său de afaceri, Cosmin Stângă, au fost arestați preventiv timp de trei luni, dar apoi au fost trimiși în arest la domiciliu.

În ancheta penală declanșată de procurori, peste 150 de persoane s-au constituit ca părți civile.

Dezastrul de la Crevedia a determinat autoritățile să facă controale la stațiile GPL din toată țara, verificări în urma cărora s-au găsit numeroase alte locuri unde legea era încălcată.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!