Laboratoare de cercetare dotate cu imprimante și scannere 3D, mașini cu comandă numerică de înaltă precizie ori echipamente metrologice de finețe micronică, toate aflate în patrimoniul Parcului Științific și Tehnologic din Oradea, sunt atuuri cu care orașul atrage companii novatoare sau cu care le permite celor interesate să dezvolte astfel de soluții.

„Trebuie să ajungem cu știința și tehnologia în practică, la noi studenții au șansa să vadă cum se face cercetare aplicată”, spune directorul PST Oradea, Răzvan Pătcaș.

Pentru „mințile strălucite” ale orașului

Realizat de Consiliul Județean Bihor în urma unui parteneriat cu Universitatea din Oradea și cu Agenția de Dezvoltare Locală Oradea, Parcul Științific și Tehnologic a devenit, în doi ani de la punerea lui la dispoziția companiilor, „un hub de inovare care să faciliteze transferuri de tehnologie între mediul universitar și cel de afaceri”, a spus vicepreședintele CJ Bihor, Horea Abrudan (foto, în plan apropiat), într-o conferință de presă desfășurată luni, în care directorul PST Oradea, Răzvan Pătcaș, a prezentat rezultatul activităților avute în cursul anului trecut.

„Ne dorim ca mințile strălucite din oraș și din județ să nu migreze în alte centre universitare sau în străinătate”, a explicat Abrudan, subliniind că principalul obiectiv al PST este să faciliteze transferurile de tehnologie, să valorifice potențialul de cercetare și de inovare local și să sprijine companiile de tip start-up din domeniul tehnologic.

„Parcul Științific și Tehnologic este necesar pentru că Oradea și Bihorul au cunoscut o creștere a capacității de producție, iar în mod natural următorul pas era de a încerca să folosim cunoașterea în zona mediului de afaceri bihorean și să stimulăm și din acest punct de vedere dezvoltarea economică”, a mai spus oficialul administrației județene.

„Mall” de cercetare

„Suntem unici prin infrastructura de cercetare”, a afirmat directorul PST Oradea, Răzvan Pătcaș (foto), inginer de robotică cu o experiență de zece ani la Centrul de Inginerie Bosch din Cluj, orădean de origine și revenit acasă pentru a conduce Parcul care, practic, aglutinează „un ecosistem de cercetare și inovare”, punând la dispoziția companiilor interesate cinci laboratoare specializate cu echipamente sofisticate, precum și birouri și spații pentru conferințe, ședințe și workshop-uri.

„Ca infrastructură de cercetare, suntem extrem de bine poziționați ca să oferim companiilor servicii mai ales de prototipare și de realizare de produs de serie, adică în momentul în care o companie are nevoie de un prototip, de ceva unic, putem să îl realizăm aici, în primul rând imprimare 3D aditivă cu pulbere de plastic, astfel că putem realiza piese atât din plastic, cât și metalice, prin printare. Mai avem un CNC în cinci axe cu care putem realiza prototipuri și în mod clasic, deci prin îndepărtare de material sau așchiere, la precizii mari, și mai avem un laborator de scanare, măsurători și reverse engineering, unde putem realiza atât control metrologic de calitate și mai ales scanarea diverselor obiecte 3D pentru regenerarea modelelor 3D fără a fi nevoie de redesenarea lor”, a spus Pătcaș.

În PST sunt rezidente, în prezent, companii precum EBM PAPST (din industria automotive), care își are la Oradea singurul centru de inovare din afara Germaniei, Videodeck (companie IT cu proiecte în SUA), Zala Medical (start-up care proiectează și produce „piese” de schimb pentru sistemul osos uman), RoMarketing și RomActiv (firme de consultanță și suport în afaceri).

De nivel mondial

În ce privește rezultatele, directorul PST a arătat că în cursul anului 2025 gradul de ocupare a Parcului, cu doar doi angajați, a crescut la 50% (față de 36% în 2024), iar veniturile realizate la 831.000 lei (cu 354% față de veniturile din anul precedent), cheltuielile fiind de 1,265 milioane lei, în condițiile în care acestea au inclus și organizarea a numeroase evenimente dedicate studenților la specializări inginerești și companiilor, evenimente precum Network and Innovation Night (organizate tot la două luni), Oradea STEM Conference (Știinţă, Tehnologie, Inginerie, Matematică) ori Oradea IT Days.

De notat că, folosind infrastructura PST Oradea, companii ca EBM Papst, Allengra sau Zala Medical au putut dezvolta produse inovative în domeniul automotive, debitmetre folosite în Formula 1 și „piese” de schimb personalizate pentru sistemul osos la pacienți care s-au născut cu grave malformații, care au avut afecțiuni oncologice și degenerative ori au suferit traume severe, precum accidente rutiere ori agresiuni.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!