Oamenii se iau cu mâinile de cap. După câteva luni în care contoarele de curent nu le-au fost citite şi nu le-au fost trimise facturi, acum au de plată mii de lei. Unii cred că sunt puşi intenţionat în situaţia de a achita, la preţurile de azi, curentul consumat cu luni în urmă, când era mai ieftin. Dacă cer explicaţii în scris, firmele le trimit răspunsuri "pe lângă", iar când sună la relaţii cu publicul aşteaptă cu orele, uneori degeaba, ca să fie preluaţi de operatori.

Cu o reacţie sfidătoare s-a confruntat şi BIHOREANUL, chiar în sediul unuia dintre marii furnizori, săptămâna trecută. După ce mai mulţi cititori s-au plâns că au primit facturi întârziate cu lunile şi piperate, reporterul, în loc să primească lămuriri pentru aceştia, a fost "informat" de un şefuţ că "degeaba întrebaţi, că nu vă ascult!".

"Nu e normal"

Săptămâna trecută, un bihorean dintr-o comună limitrofă Oradiei s-a trezit că avea de plătit către Electrica Furnizare, până pe 10 octombrie, peste 2.000 lei, pentru locuinţa familiei formate din doi adulţi şi doi copii. Ca majoritatea gospodăriilor, oamenii au două televizoare, un frigider, un cuptor electric, o maşină de spălat rufe şi una de spălat vase, un calculator şi vreo zece becuri.

La începutul lunii, bărbatul a găsit în cutia poştală două facturi, ambele de regularizare, deci bazate pe citiri ale contorului, emise pe 23 septembrie, după ce peste vară acesta nu fusese citit, şi nici el n-a trimis aşa-numita autocitire pe aplicaţia destinată clienţilor, MyElectrica.

Una dintre facturi are o valoare de 1.245 lei pentru 2.342 kWh consumaţi în perioada 9 decembrie 2021 - 2 iunie 2022, iar cealaltă, pentru un consum de 743 kWh din 3 iunie – 25 iulie, are o valoare de 2.180 lei, în care e inclusă şi restanţa de 1.245 lei. "Nu e normal să nu-ţi fie citit contorul 3-4 luni şi apoi să-ţi fie trimise două facturi de mii de lei scadente în câteva zile", acuză bărbatul.

"Tot bugetari..."

O femeie din Nojorid a păţit-o şi mai rău: a primit o factură de regularizare în valoare de 6.068 lei emisă de Electrica tot pe 23 septembrie, pentru 2.952 kWh consumaţi între 3 iunie şi 1 septembrie. "Nici dacă tăiam cu un aparat de sudură toate avioanele care zboară peste sat, nu aş fi consumat atâta!", comentează ea.

Femeia spune că peste vară a achitat lunar curentul pe bază de estimări, ceea ce poate dovedi cu chitanţe, iar "acum m-am trezit cu peste 6.000 lei pentru luni deja plătite". Din cauza unor probleme medicale, nu s-a putut deplasa la firma furnizoare, aşa că a vrut să ceară explicaţii telefonice, prin call center, însă degeaba: "Am sunat cu orele, dar m-a ţinut robotul cu muzică de aşteptare. Până la urmă am renunţat".

Miercurea trecută a sunat şi la Protecţia Consumatorului, să reclame că, practic, e pusă să achite încă o dată curentul plătit în lunile anterioare, dar rezultatul e că doar s-a enervat: "Mi s-a spus să merg pe o înţelegere amiabilă cu Electrica şi atunci am întrebat pe cine protejează OPC de fapt, că eu sunt consumatorul. Am reacţionat urât, am zis că se ţin de c...e unii pe alţii. Că şi unii, şi alţii sunt tot bugetari...".

Citire inventată

O pensionară din Oradea a avut şi ea o experienţă care a contrariat-o. În condiţiile în care până atunci contorul din apartament îi era citit lunar şi tot lunar primea factura, pentru consumuri de circa 50 kWh, iar în august acest lucru nu s-a întâmplat, la începutul lunii septembrie s-a dus cu indexul autocitit la unul dintre punctele de lucru ale Electrica Furnizare.

Pentru că de calcularea facturilor se ocupă un departament la nivel naţional, o angajată  a sfătuit-o să sune la Tel Verde, ceea ce femeia a şi făcut. De la operator a aflat că pe 22 august i-ar fi fost făcută citirea la domiciliu şi conform acesteia ar fi consumat cu 150 kWh peste valoarea din autocitire. După ce a insistat că în realitate contorul nu îi fusese citit, presupusa consemnare din 22 august fiind scoasă "din burtă", i s-a promis că aceasta va fi anulată. Dacă asta se va întâmpla sau nu, va afla abia la factura următoare...

"Nu se poate accepta"

Un orădean a primit ultima factură Electrica în luna iunie, deşi prin contract firma s-a obligat la citire lunară, astfel că a încercat să trimită o autocitire prin MyElectrica, primind mesajul că "nu se poate accepta index autocitit datorită metodei de facturare care se aplică locului de consum". Adică tocmai pentru că era obligatorie citirea autorizată!

Ulterior, a cerut, tot online, să i se comunice "de ce nu s-a realizat nicio citire a contorului din luna mai şi nu s-a mai emis nicio factură de mai bine de trei luni, deşi obligaţia contractuală este de citire şi facturare lunară". Răspunsul, standard, de închis gura clienţilor, nu foloseşte la nimic: "Pentru a se evita emiterea unor facturi cu consum estimat mult mai mare sau mai mic faţă de consumul realizat efectiv, vă recomandăm transmiterea regulată a indexului contorului, în perioada alocată locului de consum. De asemenea, aveţi posibilitatea să încheiaţi o convenţie de consum, situaţie în care vom factura consumul convenit, mai puţin în cazul în care în luna respectivă transmiteţi index autocitit sau primim de la operatorul de distribuţie index citit".

O altă orădeancă a primit recent două facturi de regularizare de la Electrica, ambele emise tot în 23 septembrie, pentru consumuri realizate în aprilie! Una are o valoare de 548 lei (942 kWh între 20 aprilie – 22 iulie), iar cealaltă de 717 lei (111 kWh din 22 iulie până în 14 august). De ce asta? Pentru că din aprilie până la finele lunii august, când a decis să "migreze" la Hidroelectrica, nu îi citise nimeni contorul.

Fără "mandat"

Cu facturile unora dintre cititori în mână, BIHOREANUL a încercat marţea trecută să afle de ce Electrica Furnizare le trimite cu întârzieri atât de mari şi câţi clienţi sunt în această situaţie. Reporterul a fost dirijat către şeful Serviciului Comercial, Marcel Ciutachiev. Acesta, însă, a refuzat să dea lămuriri, motivând că regulamentul intern i-ar interzice să furnizeze informaţii presei, iar reporterul nu are "mandat" din partea clienţilor. "Degeaba mă întrebaţi, că nu vă ascult şi nu vă răspund!", a spus bărbatul.

Pentru comportamentul său şi-a prezentat ulterior scuze directoarea agenţiei Oradea, Dana Hora, dar şi aceasta a precizat că nu poate furniza informaţii privind facturarea, operaţiune pe care o face un alt departament al firmei, la nivel naţional. În schimb, a explicat că întârzierile afectează exclusiv clienţii cu consumuri medii lunare de peste 300 kWh în cursul anului trecut, care nu beneficiază de plafonări de preţuri şi cărora în această perioadă li se face regularizarea în baza citirilor.

Întâi plăteşti

BIHOREANUL a cerut explicaţii şi în scris, Electrica Furnizare răspunzând că de vină ar fi desele schimbări legislative privind plafonarea preţurilor percepute consumatorilor.

Dacă iarna trecută statul a compensat preţul facturilor pentru toţi consumatorii, indiferent de consum, din aprilie, prin OUG 27/2022 au mai beneficiat de compensare doar clienţii care în 2021 au avut consumuri lunare de până la 100 kWh (cu preţ plafonat la 0,69 lei/kWh) şi între 100,01 şi 300 kWh (cu preţ plafonat de 0,80 lei/kWh), toţi ceilalţi, care anul trecut au consumat peste 300 kWh lunar, plătind la preţul pieţei. Pe 1 septembrie, însă, OUG 119/2022 a redus compensările, astfel că mai plătesc preţurile plafonate doar clienţii care anul trecut au "ars" curent de maximum 255 kWh pe lună.

"Având în vedere multiplele modificări legislative din perioada octombrie 2021 - septembrie 2022, a fost necesar ca Electrica Furnizare să realizeze optimizări ale sistemelor informatice de facturare, care să permită evidenţierea în facturi a măsurilor de sprijin acordate consumatorilor. Compania a depus toate eforturile pentru a scurta timpii de implementare şi de răspuns", a transmis firma, admiţând că "modificările succesive au putut genera întârzieri în emiterea facturilor", dar şi precizând că "indiferent cât de mare este perioada de consum cuprinsă în facturile de regularizare, furnizorul respectă preţurile din oferta în vigoare la data consumului". Adică percepe clientului preţurile plafonate, dacă acesta se încadrează în limitele prevăzute în cele două OUG-uri.

De ce nu e respectată, totuşi, obligaţia citirii contoarelor trimestrial sau lunar, scrisă în contractele Electrica Furnizare? Vina ar aparţine Electrica Distribuţie, firmă cu care consumatorul nu are însă nicio relaţie contractuală, dar care face citirile, aşadar clientul e invitat "să obţină detalii cu privire la citiri de la operatorul de distribuţie". Altfel spus, e plimbat de la Ana la Caiafa, iar până să afle ce-i cu facturile trebuie să le achite. Altfel, curg penalizările şi, doamne fereşte, îl paşte şi riscul debranşării...


"SUPRASARCINĂ"
Telefoane şi răbdare

BIHOREANUL a făcut şi experimentul de a afla explicaţii privind întârzierea emiterii facturilor de electricitate, constatând că cel puţin încă un furnizor e la fel de lent ca Electrica Furnizare. Miercurea trecută, de pildă, reporterul a prins un operator al Hidroelectrica abia după 28 de minute petrecute la telefon, pentru ca în final să fie informat că şi această firmă emite facturile de regularizare tot după 3 luni de la data consumului, iar asta din acelaşi motiv: citirile contoarelor le face... tot Electrica Distribuţie. "Avem un decalaj de 3 luni la facturare, în această perioadă se emit facturile pe luna iulie, cu consumul lunii iunie", a spus operatorul, deşi pe reţelele de socializare unii clienţi se plâng că au primit factura de la Hidroelectrica şi "după aproape 5 luni".

În schimb, alţi furnizori, chiar dacă îşi pun clienţii să aştepte mult la telefon, au proceduri mai flexibile şi emit facturile lunar. După 13 minute de aşteptare, un operator Digi Energy a comunicat că facturarea se face fără nicio întârziere, deoarece este bazată pe autocitirile pe care clienţii le trimit tot lunar.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!