A fost protest spontan luni în fața sediului Serviciului județean al Arhivelor Naționale, din strada Traian Blajovici. Protestatarii au întrerupt munca vreme de două ore și au purtat pancarte cu mesaje ca „Fără discriminare salarială!”.
Ei sunt revoltaţi de diferenţele mari dintre salariile plătite angajaţilor din plan local şi cele plătite angajaților structurilor centrale de la Bucureşti.
La muncă egală, plată egală!
„După ce am fost omişi, alături de alte instituţii importante, din OUG 128/2023 privind eliminarea discrepanţelor şi inechităţilor salariale, încă din luna ianuarie 2024 s-au făcut demersuri legale pentru egalizarea salariilor din serviciile judeţene ale Arhivelor Naţionale ale României cu cele din aparatul central, dar acestea nu s-au finalizat printr-un act normativ", au transmis arhivarii printr-un comunicat de presă.
Egalizarea a fost aprobată în Senat în ianuarie 2024 după care, o lună mai târziu, s-a blocat în Camera Deputaţilor. „Este o scăpare a legii care pe noi ne afectează foarte tare. Pentru aceeaşi activitate, angajaţii din structura centrală pot câştiga şi cu 1.000 de lei mai mult în mână, ceea ce este enorm", a declarat pentru BIHOREANUL un angajat al instituţiei.
Angajații Arhivelor Naționale Bihor se plâng că nivelul salarizării în instituţie este prea mic prin comparaţie cu responsabilităţile pe care le implică munca pe care o prestează. „În medie un angajat câştigă în mână, fără sporuri, undeva la 1.500 lei. Cu sporuri, poate ajunge undeva la 3.000 lei", a precizat același angajat.
Protestele vor continua
Arhivarii din mai multe județe sunt hotărâţi să continue protestele până la soluţionarea revendicărilor salariale prin modificarea normativelor legale. „Acest protest spontan reprezintă începutul unui calendar de proteste care va culmina cu o amplă manifestare de protest în data de 23 mai 2024, în faţa Guvernului României", se arată în comunicatul de presă al acestora.
Astfel, angajații filialei Bihor îşi vor susţine colegii prin alte acţiuni care vor fi organizate în faţa instituţiei. „Cel mai probabil vom ieşi din nou în stradă pentru a atrage atenţia asupra revendicărilor noastre", a declarat unul dintre protestatari.
La acţiunile de protest anunţate de angajaţii Arhivelor Române sunt aşteptaţi să se alăture şi angajaţii Agenţiilor pentru Protecţia Mediului din ţară, care sunt în aceeaşi situaţie şi au revendicări similare.