Primarul Florin Birta s-a întâlnit miercuri seară cu locuitorii din cartierul Episcopia, lângă Mănăstirea Buna Vestire şi în strada Plantelor, pentru a le prezenta proiectele de dezvoltare a zonei.

Întâi conductele, apoi asfaltarea...

La cele două întâlniri, primarul Birta s-a dus însoţit de viceprimarul Marcel Dragoş, directorul tehnic al Primăriei, Sebastian Marchiş, directorul tehnic al Companiei de Apă Oradea, Cristian Popa, şi şeful Poliţiei Locale, Samuel Milian, pentru a putea răspunde tuturor întrebărilor locuitorilor din zonă.

Edilul le-a explicat celor circa 70 de riverani prezenţi la fiecare întâlnire că investiţiile în infrastructura în zonă au trebuit prioritizate, astfel încât să înceapă cu infrastructura din subteran.

„Zona cartierului Episcopia a fost neglijată timp de 30 de ani, aici existând şi în momentul de faţă străzi neasfaltate. Înainte de asfaltarea acestora va trebui să rezolvăm întâi problema apei şi canalizării din subteran”, a spus primarul.

Potrivit acestuia, modernizarea infrastructurii va mai dura. „Nu am venit la întâlnire cu dumneavoastră lângă mănăstire (n.r. Buna Vestire) ca să vă mint că totul se va asfalta peste noapte", a spus Birta.

Primarul a promis că "anul acesta, în toamnă, vor începe lucrările de introducere a reţelelor de apă şi canalizare în cartier, iar asfaltarea străzilor ar putea fi scoasă la licitaţie anul viitor”.

12 kilometri de conductă

Conform planurilor CAO, prezentate cu ocazia celor două întâlniri, în următoarea perioadă în cartier vor fi înlocuiţi 3 kilometri de reţea de apă şi canalizare şi vor fi introduşi încă 9 kilometri de reţele noi.

Lucrările vor fi finanţate printr-un proiect POIM cu cofinanţare din partea bugetului local. (vezi harta jos)

Pe lista celor 14 străzi care vor intra în lucru se numără Ciucului şi Plantelor, unde au şi avut loc cele două întâlniri ale primarului Birta cu locuitorii zonei, dar şi unele vecine, precum Pelicanului, Pavilioane CFR, Mălinului, Afinelor, Popasului, Uzinelor şi altele.

În total se vor amenaja 11.880 metri liniari de reţea, care vor deservi o suprafaţă de 136 hectare de teren cu construcţii aflate în diferite etape de dezvoltare urbanistică. (vezi tabelul de jos)

Vidanjarea, mai scumpă decât gazul

Cu ocazia întâlnirii, unii dintre locuitorii zonei s-au plâns de lipsa canalizării în zonă ori străzile pietruite, care ridică praf la trecerea camioanelor, de ambuteiajele care au loc sub podul CFR, precum și la ieşirea din Episcopia în şoseaua de centură, în zona străzii Ştefan cel Mare, dar și de proiectul viitorului drum de legătură prin cartier între Paleu şi Şoseaua Borşului şi altele.

„În lipsa canalizării, vidanjarea ne costă 500 – 600 lei. În perioadele ploioase trebuie să vidanjăm la o lună sau, cel mult, la două luni. Am ajuns ca vara să cheltuim cu vidanja mai mult decât cu curentul, gazul la un loc", a spus un orădean.

Primarul Birta a avut răspunsuri pentru fiecare. „Până la introducerea reţelelor de canalizare va trebui să găsim soluţii ca vidanjarea să nu vă mai coste atât de mult. Voi discuta cu Compania de Apă Oradea să achiziţioneze o vidanjă mai mică, pentru care şi tarifele sunt mai mici", a spus edilul.

"Nu ne batem joc de oameni"

În ceea ce priveşte traficul aglomerat din cartier, primarul a afirmat că se caută soluţii. "Eliminarea ambuteiajelor de la podul CFR din strada Matei Corvin (n.r. unde circulaţia pe două benzi se reduce la una singură pe sens) nu ţine de Primărie. Carosabilul pe sub pod ţine de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere iar linia ferată de sus ţine de CFR. Vom încerca să rezolvăm această problemă prin amenajarea noului drum prin cartier care să preia din trafic".

Primarul Birta a declarat că amenajarea viitorului drum, care va fi derulată în parteneriat cu CJ Bihor, se va face fără demolarea de locuinţe, dar va afecta mai multe terenuri. "În ultima perioadă, politica Primăriei este să cumpere terenuri sau case şi mai puţin să le exproprieze. Nu ne batem joc de oameni, vom încerca să le dăm un preţ care să le convină pentru terenul lor", a promis Birta.

După cum BIHOREANUL a mai scris, construcţia noului drum de legătură prin cartierul Episcopia, în valoare de 79,6 milioane lei, a fost aprobată în şedinţa Consiliului Local Oradea de la sfârşitul lunii martie.

Lung de 3,17 kilometri, drumul va avea un pasaj suprateran peste strada Matei Corvin. Acesta va fi construit cu exproprierea unui showroom autorizat de municipalitate în 2021, aflat acum în curs de finalizare, şi a mai multor garduri şi terenuri.

Proiectul s-a lovit de opoziția unor locuitori ai cartierului, care spun că traficul în zonă s-ar putea fluidiza prin lărgirea la două benzi pe sens a șoselei de sub podul CFR din strada Matei Corvin fără să le deranjeze proprietățile.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!