Primarul Oradiei, Florin Birta, a avut luni, la ceremonia dedicată împlinirii a 107 ani de la instaurarea administrației românești în oraș, un discurs neobișnuit de apăsat, în care, fără să numească PSD, a trimis mai multe săgeți către cei pe care i-a acuzat că urmăresc „interese mici” și se ocupă de „scopuri mici”, în timp ce premierul Ilie Bolojan „duce o luptă grea” la București.
„Între interesul personal și binele comun”
De la statuia lui Traian Moșoiu, primarul Oradiei a lansat un atac usturător, fără a-i nominaliza, la aliații social-democrați care se luptă să dărâme Guvernul Bolojan, cu riscul de a arunca țara într-o criză politică.
Florin Birta a făcut o comparație între bărbații de stat care, în 20 aprilie 1919, „au considerat că fac ceea ce trebuie făcut pentru țară”, oameni politici la care „astăzi privim cu respect și mândrie, pentru că nu au fost spectatori, au fost oameni care au decis să schimbe cursul lucrurilor”, și actualii parteneri de guvernare ai PNL.
Primarul Oradiei a spus că „istoria nu se oprește” și „ne pune din nou în fața unor alegeri”.
„Este un timp în care responsabilitatea nu mai poate fi amânată, un timp în care nu mai este suficient să vorbim despre valori, ci trebuie să le apărăm. Un timp în care fiecare dintre noi, indiferent de poziția pe care o ocupă, este chemat să aleagă între interesul personal și binele comun”, a spus patetic edilul.
„Slăbiciuni, orgolii și interese mici”
Edilul Oradiei a afirmat în fața audienței - fără să enunțe direct, dar cu referire la demersul PSD de înlăturare a premierului Ilie Bolojan - că „poate cea mai mare provocare a prezentului este că încercările nu mai vin din afara granițelor, vin chiar din interiorul societății noastre, din slăbiciuni, din orgolii, din interese mici care încearcă să se prezinte drept idealuri mari”.
Primarul Birta a prezentat confruntarea politică de la nivelul guvernării în termeni de alegere între bine și rău, spunând că „cei care aleg lumina vor rămâne în lumină”.
„Sunt încă voci care vorbesc despre interesul național, dar îl înțeleg puțin. Sunt încă oameni care folosesc cuvinte mari pentru scopuri mici, dar istoria are răbdare și, cel mai important, are și memorie. Cei care aleg lumina vor rămâne în lumină. Cei care fug de ea vor ajunge acolo unde ajung toți cei care nu au avut curajul să fie de partea binelui”, a declarat edilul.
Lui Bolojan, cu dragoste...
Spre finalul discursului său, primarul Oradiei l-a nominalizat direct pe prim-ministrul Ilie Bolojan, amintind de festivitățile precedente, din primăvara anului 2025, la care a participat, în calitate de președinte interimar, dar de data aceasta trebuie să înfrunte provocări majore.
„Anul trecut îl aveam aici alături de noi pe președintele interimar al României, domnul Ilie Bolojan; anul acesta, din păcate, în calitate de prim-ministru, nu a putut să vină alături de noi. A trebuit să rămână la București, să ducă o luptă grea, dar necesară pentru a menține țara pe drumul cel drept”, a spus Birta.
Primarul Oradiei le-a transmis, în numele premierului, „salutul dânsului și respectul pentru comunitatea care l-a format, care l-a susținut și care îl susține în continuare”.
Birta le-a mulțumit tinerilor prezenți la manifestare și și-a încheiat discursul cu „La mulți ani, Oradea! La mulți ani, orădeni!”, sintagma stârnind aplauze.
Slujbe, discursuri, coroane
Festivitățile de luni au reunit peste o mie de orădeni în fața statuii generalului Traian Moșoiu. Asistența a fost formată, în proporție covârșitoare, din elevi ai școlilor orădene, cei mai mici zgâindu-se la cei 120 de militari care au format Garda de Onoare, iar cei mai mari la telefoanele mobile.
Festivitățile au început, cu o punctualitate militară, la ora 12:00, cu o slujbă de Te Deum oficiată la Biserica cu Lună de un sobor de preoți, condus de episcopul ortodox de Oradea, Sofronie Drincec, în fața unui public format, în mare parte, din oficialități. Ulterior, alaiul a ieșit în Piața Unirii, unde a fost întâmpinat de credincioșii greco-catolici, ninși de florile roz ale cireșilor japonezi scuturate de vânt, în frunte cu episcopul Virgil Bercea.
Ulterior, oficialitățile s-au deplasat pe jos la statuia generalului Traian Moșoiu, de lângă Parcul Nicolae Bălcescu, unde primarul Birta și-a ținut discursul, iar istoricul Gabriel Moisa a evocat importanța evenimentelor din aprilie 1919 pentru comunitatea orădeană.
A urmat o festivitate de depunere de coroane, deschisă de Instituția Prefectului, prin liberalul Marcel Dragoș și social-democratul Emilian Pavel, Garnizoana Oradea, reprezentată de comandantul mr. Dorel Onița, dar și formațiunile politice locale, printre care PNL, AUR, dar și PSD (foto). Ceremonia s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare în acordurile fanfarei militare aduse de la Timișoara.
Pe 20 aprilie 1919, în zi de Paște, Armata Română a intrat pentru prima dată în Oradea, în frunte cu generalul Traian Moșoiu, prefațând instalarea administrației române în oraș. Intrarea trupelor române în Oradea a fost cerută chiar de conducerea orașului, de teama unor atacuri bolșevice. Potrivit relatărilor vremii, defilarea trupelor, desfășurată până noaptea târziu, a fost întâmpinată de orădeni cu strigăte: „Trăiască armata română!”, „Éljen a román hadsereg!”, „Trăiască generalul Moșoiu, eroul nostru național”.