După ce Spitalul Municipal din Oradea a fost înglobat în Spitalul Județean, fostul manager al unității, Laurențiu Chiană, a prezentat un raport privind situația acesteia, preluată cu datorii, dar predată complet funcțională.

De la minus, la plus

Într-un „raport” publicat duminică seară pe contul său de Facebook, la o zi după ce mandatul său de manager al Spitalului Municipal a luat sfârșit, Laurențiu Chiană a amintit că în luna februarie 2021, în pandemie, a preluat conducerea unui „spital măcinat de scandaluri și datorii financiare”, închizând anul trecut cu „un excedent de 1,5 milioane lei” după ce avusese deficit de 11 milioane lei.

„Am găsit aici mulți profesioniști, dar și mulți oameni care nu avuseseră ocazia să-și atingă potențialul. Am înțeles că e nevoie ca eu să creez ocazia pentru ca ei să-și demonstreze valoarea. Și au demonstrat. Am găsit aici și oameni blazați și fără dispoziție pentru muncă, dar în scurt timp starea de inactivitate a fost transformată în proactivitate. Cu astfel de oameni am reușit să alcătuiesc o echipă activă și astfel să realizăm lucruri necesare și verificabile”, arată Chiană.

Ce-a făcut fosta echipă de conducere

Fostul manager al Spitalului Municipal a prezentat câteva dintre reușitele concrete ale echipei care a condus unitatea, alcătuită împreună cu directorul medical, dr. Ovidiu Burtă, directorul de îngrijiri, asist. Călin Barabas, și directorul financiar-contabil, ec. Nicolae Dance.

Între acestea se numără: suplimentarea capacității ATI (așa încât „niciun bihorean cu infecție Covid nu a fost nevoit să fie transferat în alt oraș”), renovarea în timp record a secțiilor în vara anului 2021 (când spitalul, ocupat până atunci exclusiv cu bolnavi Covid, a fost redeschis și pacienților non-Covid), etichetarea saloanelor cu gradul de mobilitate a pacienților (dacă un pacient este imobilizat, acest fapt este marcat și pe ușă, pentru operativitate crescută în cazul situațiilor de urgență de exemplu), posibilitatea pacienților de a-și alege meniul în funcție de dieta recomandată (din mai multe variante, zilnic), instituirea accesului controlat pe bază de amprentă facială în blocul operator, crearea pe site-ul unității a unei secțiuni speciale pentru programări online (cu posibilitatea de vizualizare și descărcare a documentelor medicale direct de pe site-ul spitalului, accesând https://portal.scmo.ro/Programari-Online) și crearea unei secțiuni speciale pentru salariați (prin care aceștia pot solicita și intra operativ în posesia unor documente cum sunt adeverințe, situații concedii de odihnă, concedii medicale, pontaje etc).

De asemenea, fostul Spital Municipal are un așa-numit totem digital, cu ajutorul căruia pacienții pot să trimită în mod anonim reclamații sau propuneri pentru îmbunătățirea serviciilor medicale, dar și să găsească informații pentru mijloacele de transport din Oradea și Zona Metropolitană, alături de alte informații utile.

În Primărie

Contactat de BIHOREANUL, fostul manager al Spitalului Municipal a declarat că, după predarea responsabilităților, a fost „solicitat” de primarul Florin Birta să preia conducerea Compartimentului Management spitale din cadrul Primăriei. „Domnul primar m-a solicitat să vin la Compartimentul Management spitale”, a declarat Chiană, luni dimineață.

Această poziție era vacantă din luna iunie a anului trecut, când fostul șef al acestei structuri, Dorel Dulău, a devenit director general al Casei Județene a Asigurărilor de Sănătate Bihor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!