Gazda sărmanilor: Cum a început povestea azilelor lui Viorel Pașca? Primul articol de presă despre „fenomenul Dumbrava”, publicat în 2008 de BIHOREANUL (FOTO)

În plin scandal național al descinderilor DIICOT la așezămintele administrate în Bihor de Viorel Pașca, suspectate de anchetatori că ar fi funcționat ca o rețea de „azile” ilegale în care sute de persoane vulnerabile ar fi fost exploatate, BIHOREANUL revine la începuturile poveștii.

În 2008, când numele lui Pașca era asociat mai degrabă cu imaginea unui „bun samaritean” decât cu acuzații penale, ziarul publica, în premieră, un reportaj despre casa din Dumbrava, transformată de acesta și soția sa într-un adăpost pentru oameni bolnavi, fără familie și fără locuință.

Sub titlul „Gazda sărmanilor”, articolul de atunci îl prezenta pe Pașca drept omul care colinda spitalele pentru a găsi bătrâni și bolnavi abandonați, cărora le oferea cazare în propria casă, fără să ceară, spunea el, nimic în schimb.

Reportajul vorbea despre primele 11 persoane adăpostite în cele cinci camere amenajate la Dumbrava, despre pensiile folosite „în interesul tuturor din casă”, despre ajutorul primit de la vecini și prieteni, dar și despre primele situații problematice apărute într-un loc care, 18 ani mai târziu, a ajuns în centrul unei anchete penale de amploare.

A fost primul articol de presă despre ceea ce va fi cunoscut ulterior ca „fenomenul Dumbrava”. El poate fi citit integral mai jos:

GAZDA SĂRMANILOR

• Din milă pentru boschetari, un bihorean şi-a transformat casa în azil
• Viorel Paşca a fost în stare să colinde spitalele ca să caute oameni bolnavi care n-au unde locui şi să-i cazeze în propria casă din satul Dumbrava

„ACASĂ”. Inconjurați cu atenţia şi dragostea gazdelor, Florica şi Viorel Paşca, la „azilul” din satul Dumbrava bătrânii se simt ca acasă. Au trei mese pe zi şi televizor în fiecare cameră. „E bine aici. Avem mâncare, aşternuturi curate şi nu ne mai facem griji”, zice o femeie de 91 de ani alungată de familie

O femeie căreia i-au murit patru copii, o alta care a rămas pe drumuri prădată de propriul fiu, un bătrân care abia poate să-şi ridice capul de pe pernă pentru o gură de apă... Casa lui Viorel Paşca din satul Dumbrava e plină de oameni care au fost crunt loviţi de soartă.

BIHOREANUL vă prezintă incredibila poveste a unui om cu suflet mare, care şi-a pus casa la dispoziţia unor bătrâni bolnavi, fără să ceară nimic în schimb!

Dascălul ţiganilor

Viorel Paşca s-a mutat împreună cu soţia lui în Dumbrava, comuna Holod, în urmă cu 13 ani. Angajat pe-atunci al Societăţii Penticostale de Misiune Creştină, Viorel avea menirea să facă „ordine între ţigani”. „Cum în Ceica, de unde-s io, nu prea erau ţigani, m-or trimis aci. Nu mergeau la şcoală şi făceau numai prostii. Eu i-am învăţat să scrie, să citească. La mine nu veneau de obligaţi, ci pentru că le plăcea. Învăţam jucându-ne şi îi duceam în excursii la Arieşeni sau la Peştera Urşilor”, povesteşte el.

Auzind de „minunea” pe care o făcuse în comunităţile de ţigani din Holod, în 1998 o fundaţie olandeză din Braşov i-a cerut ajutorul. Viorel s-a mutat acolo o vreme. „Dar n-am putut face treabă, că olandezii i-or învăţat prost. M-am hotărât să plec când am văzut că, deşi i se ceruse să sape groapa WC-ului pentru propria casă, un ţigan a venit şi-a zis cu tupeu: «Da pe mine cine mă plăteşte?». Dezamăgit, s-a întors acasă. A lucrat o vreme pentru o asociaţie religioasă, însă şi-a dat demisia pentru că a intrat în conflict de idei cu reprezentanţii ei.  Dumnezeu e unul singur, indiferent de ce religie eşti , zice el.

„Nu vreau biznis”

În urmă cu doi ani, auzind că un vecin îşi vinde casa, Viorel şi-a chemat un nepot să locuiască acolo. Fiind venetic în sat, i-ar fi prins bine să aibă pe cineva din familie aproape.  Era o amărâtă de casă, din vaioagă. 70 de milioane a costat. El a venit, a stat trei zile, şi-a plecat. Îşi adusese lemne pentru iarnă, dar i le-au furat ţiganii. Mi-a zis: «Îţi las ţie casa, ştiu că n-ai bani, da  lasă că mi-i da tu». Eu aveam casa mea şi nu ştiam ce să fac cu aia nouă. Că doară nu voiam să fac din ea un biznis”.

S-a tot gândit, însă ideea salvatoare i-a venit într-o seară, în timp ce se uita la televizor. Fiind iarnă, la ştiri se vorbea despre cazul unor homeless care muriseră de frig pe stradă. Viorel n-a stat mult pe gânduri. S-a suit în maşină şi a venit la Oradea. Cum în anii  90 lucrase ca voluntar la Spitalul Judeţean, s-a gândit că acolo i-ar putea găsi pe cei singuri pe lume şi bolnavi, cărora casa părăsită din Holod le-ar fi numai bună ca adăpost.

BUNUL SAMARITEAN. Casa pe care Viorel a transformat-o în adăpost pentru sărmani avea două camere. În doi ani, bărbatul a reuşit să o transforme radical. A mai ridicat cu mâna lui încă trei încăperi, a refăcut tencuiala şi a plantat iarbă în curte. Acum, în cele cinci cămăruţe locuiesc 11 suflete

Minciunica salvatoare

Bărbatul a „bătut” toate secţiile. „Am avut mari emoţii. Cine să le zic că îs? Nimeni n-ar fi crezut că s-o găsit unu  să ia homeless bolnavi acasă! Le-am spus că vin din partea bisericii şi caut cazuri sociale deosebite. «Poezia» asta am învăţat-o pe de rost şi a prins. Oricum, n-am minţit prea tare”, spune el.

În ziua aceea şi-a şi găsit prima  musafiră: o femeie internată pentru că avea probleme cu inima şi care locuia într-o baracă din centrul Oradiei. Viorel a fost şocat când a văzut în ce condiţii locuia. Practic, în schimbul pensiei, era tolerată de vecini într-o latrină veche şi nefolosită. Dormea pe cartoane. Impresionat, a doua zi luat-o acasă. „Casa mea nu era un lux, dar mi-am zis că dacă îi va fi mai bine decât în stradă, tot e ceva. Femeia aia a stat două săptămâni zgribulită lângă sobă. Se trezea noaptea şi mânca mai mult decât noi toţi la un loc. Atâta suferise înainte!”.

Viorel şi soţia lui, Florica, plănuiau că nu vor găzdui mai mult de 3-4 bătrâni. „Ne-am zis că nu ne-a fi greu, dacă tot facem pentru noi, să le dăm şi lor un blid de mâncare şi să facem foc”. Însă, n-a fost să fie aşa...

Adăpostul săracilor

Cum apărea câte un om fără casă, bărbatul era sunat de la Spitalul Judeţean sau de la Neuropsihiatrie. El se ducea, le asculta povestea, şi apoi decidea dacă îi primeşte sau nu. S-a dedicat cu totul „babelor” lui, cum îi place să le spună. Le-a ascultat păsurile şi le-a devenit prieten.

Viorel a stabilit însă şi nişte reguli: oaspeţii  lui trebuiau să fie în vârstă, să nu aibă pe nimeni, să n-aibă pensie şi să fie femei. Nu de alta, dar n-avea mai multe case ca să facă un loc special pentru bărbaţi. S-a „abătut” de la reguli atunci când a dat peste o bătrână de 91 de ani, practic dată afară din casă de fiicele ei, sau când a realizat că alta, cu piciorul tăiat, n-avea cum să trăiască singură pe străzi dintr-o pensie de un milion de lei.

„Autofinanţare”

Aşa că a acceptat în casă şi pensionari. Însă, în timp ce unii vânează sărmani ca să le ia pensiile sau casele, Viorel e altfel. Strânge pensiile bătrânilor şi face aşa încât banii să fie folosiţi în interesul tuturor din casă. „M-am tot gândit cum să fac să fie bine şi cu pensia asta. Să le-o las bătrânilor s-o pună în CEC nu e corect, pentru că unii oameni ne ajută donând sume din pensiile lor. Să le-o dau lor, i-ar risipi şi n-ar fi fost corect faţă de cei ce n-au. Unei femei paralizate, de exemplu, îi plătesc din pensie o infirmieră, că io n-am de unde. Femeia vine să o îngrijească, să o spele şi să o întoarcă de pe o parte pe alta. Celorlalte le iau medicamente. Caut să fac aşa încât să nu existe diferenţe”.

Exemplu pentru toţi

Între timp, ajutat de prieteni sau vecini, a renovat casa de pământ. N-a avut bani să plătească meşteri. A mai construit trei camere, pe care le-a ridicat şi le-a tencuit cu mâna lui. Gardul l-a primit de la un prieten, o fereastră i-a fost dăruită de un vecin şi, în final, a reuşit s-o termine. „Ne-or ajutat mulţi! Foarte mulţi! Că noi n-avem de unde să dăm atâţia bani! Eu şi soţia ne ocupăm numai de asta, deoarece cere timp! Lumea crede că îs bogat şi că primesc ajutoare de la pocăiţi, dar nu-i aşa! Tata îmi dă 500.000 de lei pe lună, iar frate-meu, 300.000, şi mai îs unii care ne tot dau câte o sută, că le place ce facem”.

Acum are cinci camere de „oaspeţi”, iar vara trecută a început să primească şi bărbaţi. A fost impresionat de dramele unora care, schilozi, au ajuns să-şi ducă zilele pe străzi. Ultimul  client  a venit chiar săptămâna trecută. Bărbatul are 44 ani şi un picior tăiat. Vrea să îi găsească pe cineva care să-i construiască o proteză. „Nu-i locul lui aicea. Doar îi tânăr şi poate să muncească, îşi poate face viaţa lui, ar fi păcat să se risipească”.

Până una, alta, Viorel a demonstrat că nu trebuie să ai bani mulţi ca să ajuţi alte suflete. Pentru că bogăţia unui om nu stă în bani. Ci în lucrurile bune pe care le face...

„Iniţiativa domnului Paşca este lăudabilă. Până zilele trecute am ştiut doar că are grijă de 3-4 bătrâni. Nu ştiam că s-a dezvoltat atât de mult. Îl vom ajuta să obţină fonduri. În fiecare comună din ţară ar trebui să existe aşa ceva”

Daniel Cioloş, primarul din Holod 

AJUTOR REFUZAT
Amintiri neplăcute

În cei doi ani de când şi-a deschis casa sărmanilor, pe la Viorel Paşca au trecut 18 oameni care aveau nevoie de ajutor. Însă, amintiri neplăcute are în doar două cazuri. Acum un an, a fost nevoit să dea afară o femeie care obişnuia să se îmbete.  Am luat-o la insistenţele medicilor. Deşi mi-am propus să nu aduc tineri acasă, mi s-a făcut milă de ea. «Dragă, eşti liberă să faci ce vrei, aici nu eşti ca la închisoare», i-am zis. Ca ludu’, i-am dat şi bani, iară ea s-o înhăitat cu un ţigan care venea, o lua seara cu bicicleta şi o aducea înapoi dimineaţa”. Cum casa lui e pentru oamenii cu adevărat sărmani, Viorel i-a cerut „musafirei” să plece.

Un alt caz cu probleme a fost cel al unei femei care, deşi avea piciorul degerat, nu s-a lăsat operată de medici şi nici pansată de asistenta din satul vecin care era adusă să o ajute. „Pur şi simplu avea carnea putrezită. Mirosea de mureai şi nu-mi puteam permite să le îmbolnăvească şi pe celelalte”, povesteşte Viorel.

AMBIŢIOASA
Anamaria, jos pălăria!

Una dintre cele mai triste poveşti din casa lui Viorel o are Anamaria Iles (foto). Femeia a fost secretară la Vinexport Episcopia. Soţul, stomatolog, a murit de cancer. Apoi, patru din cei cinci copii s-au dus unul după altul, iar cel care trăieşte e oligofren, fiind internat la Nucet. Cu atâtea lovituri primite de la soartă, Anamaria a devenit alcoolică şi a încercat să se sinucidă tăindu-şi venele. A stat 15 ani internată în Spitalul Ştei. Vara trecută a ieşit, amăgită de un bărbat care i-a promis că o ia de nevastă. Însă, la doar câteva zile a ajuns la spital, bătută şi tăiată cu un cuţit. Aşa a luat-o Viorel, iar acum are grijă de celelalte femei şi face curăţenie.  „Este foarte ambiţioasă. Dacă înainte fuma câte trei pachete de ţigări, cum a intrat a zis: «Eu nu mai fumez». N-am crezut-o, dar de 7 luni, de când e la noi, s-a ţinut de cuvânt. Are un comportament exemplar”, zice Viorel.

Articolul apărut în ediția tipărită în februarie 2008: