Pornind de la observația că din 2011, de la ultimul recensământ, maghiarimea de la noi a pierdut 225.000 de oameni, partidul Alianța Maghiarilor din Transilvania susține că în România asistăm la „un genocid tăcut”.
Sigur că nu toți politicienii au proprietatea termenilor, iar genocid este un cuvânt nu doar nepotrivit, ci și total neconform cu realitatea. Dacă valahii cei răi și degrabă mâncători de unguri aplică politici de genocid împotriva minorităților, văd că fac același lucru și cu propriul neam. În 11 ani, au dispărut din România 2,5 milioane de români, victime probabil ale aceluiași genocid tăcut.
Dar hai să ne uităm peste gard, căci și Ungaria practică aceleași metode de auto-exterminare! În 30 de ani, țara vecină a pierdut mai bine de 1 milion de cetățeni, în contextul în care câteva sute de mii au ajuns în patria „mumă” din Transilvania.
Declinul demografic cu greu poate fi stopat prin politici de stat. E drept că maghiarii sunt cumva într-o situație imposibilă. Dacă se integrează în societatea românească, riscă asimilarea în timp. Dacă merg pe segregare, nu se pot integra în România și pleacă în Ungaria, unde sunt tratați la fel cum îi tratăm noi pe basarabeni, cu superioritate.
Decât să se plângă că scade populația, mai bine ar fi ca marii politicieni de ambele etnii să încerce ca măcar în dormitor să nu fie atât de blegi ca în politică. Să ia exemplu de la domnul deputat Szabó Ödön, care le face bine pe amândouă. Pentru că, altfel, ne place sau nu, soluția revigorării populației este afluxul masiv de emigranți, un proces care a început de mii de ani și care doar acum căpătă vizibilitate.
Vrem să ne păstrăm puritatea neamului, dar la maternitățile din micile orașe, când se naște un maghiar sau un român, lumea se minunează de parcă ar fi vorba de un urs panda, atât de rar se produce evenimentul...