Tineri sau mai puțin tineri care stau cu chirie, pensionari care voiau o casă începând de la 35.000 de euro pentru nepoți sau, pur și simplu, simpatizanți ai AUR au dat năvală la sediul din Oradea al partidului pentru ca liderul acestuia, George Simion, să le semneze „contracte”.
Între doritori, și un fost primar PD al unui oraș și un fost consilier județean PSD, care a afirmat că nu mai putea fi „părtaș cu vânzătorii de țară”. Simion a schimbat câteva vorbe cu fiecare și a făcut selfie-uri, mai ales cu doamne și domnișoare.
Organizare „țais”
Aproape 200 de bihoreni au format o coadă în fața sediului AUR din Oradea marți seară, când liderul partidului, George Simion, era așteptat să apară pentru a le semna personal „contracte” care le-ar da dreptul ca în cazul în care acesta va ajunge președinte al României și formațiunea pe care o conduce la guvernare să cumpere case începând de la 35.000 de euro, cu dobândă subvenționată de stat, așa cum prevede deja faimosul „Plan Simion”.
Între fruntași s-au remarcat multe persoane de etnie romă, dar și vârstnici, cu toții așteptând răbdători să ajungă Simion. Pentru că acesta a sosit cu o întârziere de o oră, oamenii au primit din partea activiștilor AUR flacoane cu apă, ceea ce le-a prins numai bine având în vedere că soarele își făcea simțită prezența cu căldură.
„Să fie într-un ceas bun!”
Imediat ce a coborât din mașină, George Simion a intrat într-un birou răcoros, cu aer condiționat, în timp ce o parte din viitorii „beneficiari” ai „Planului Simion” au fost lăsați să intre în holul clădirii, unde șapte operatori de calculator le-au înregistrat datele personale și le-au tipărit „contracte” pentru ca acesta doar să le semneze.
Primul care s-a ales cu iscălitura lui Simion a fost chiar un membru AUR, Cătălin Ioniță, în vârstă de 42 ani, din Beiuș, dar care locuiește cu chirie în Oradea. S-au perindat, apoi, persoane de felurite vârste. O pensionară de 67 ani, de pildă, a afirmat că a venit să semneze „contractul” pentru un nepot și a ținut să-l îmbrățișeze pe politician, care după ce i-a returnat „documentul” cu iscălitura sa i-a spus „Să fie într-un ceas bun!”.
„Doamne ajută!”, „Să trăiți, tot respectul!” - le-au urat oamenii, la rându-le, după ce s-au văzut cu „contractul” în mână, un exemplar al acestuia rămânând la sediul partidului.
O lume pestriță
Între „beneficiari” s-au remarcat inclusiv un septuagenar care a afirmat că venise nu pentru casă, ci ca să se înscrie în AUR, o adolescentă în costum popular adusă de mama sa și care i-a cerut lui Simion „să mai scoată corupția din țara asta”, un alt septuagenar care purta o șapcă inscripționată cu numele fostului președinte al SUA și acum candidat pentru un nou mandat Donald Trump, plus vestitul slogan „Make America Great Again!”. „Am primit-o de la un vecin din sat”, a explicat BIHOREANULUI bărbatul, care a spus că este din Bulz și că „nu am venit pentru mine, ci pentru nepoții mei”.
La sediul AUR Bihor au ținut să vină pentru a-l vedea pe George Simion, semnând și ei „contracte”, inclusiv fostul primar PD al orașului Ștei de până acum opt ani, care din toamnă va fi consilier local AUR, Ioan Lucaciu (foto jos), precum și fostul consilier județean PSD Ioan Dulău.
„Va fi foarte eficient „Planul Simion”, îi va ajuta pe tineri să-și întemeieze o familie”, a declarat Lucaciu după ce a dat mâna cu șeful partidului și a fost intervievat de doi tineri ce jucau rol de reporteri, dar făceau parte din echipa de propagandă a AUR.
„Eu am aderat la AUR pentru ceea ce își dorește George Simion pentru țara asta. De-aia am plecat din PSD, nu mai puteam fi părtaș cu vânzătorii de țară”, a zis și Dulău, și el trecut la AUR.
„Am citit ce ați scris”
Printre picături, între două semnături, BIHOREANUL a obținut de la George Simion și câteva puncte de vedere privind atât „planul” său, cât și alte chestiuni de ordin politic.
Bunăoară, întrebat dacă nu este deranjat de traseiștii înscriși în AUR și dacă poate pune bază pe aceștia, Simion a răspuns că „nu sunt deranjat”, dar nici încredere în ei „nu am în totalitate”, pentru că „ăștia-s primarii din România, marea lor majoritate au mai fost în cel puțin 2-3 partide”.
De asemenea, Simion a ținut să precizeze că a citit articolul „Țeapă de AUR” din ediția curentă a BIHOREANULUI, și l-a întrebat el pe reporter „de ce sunteți sceptic”: „Am citit ce ați scris, dar nu cred că aveți dreptate. Promisiunile lui Dan Diaconescu au fost aceleași ca ale lui Mircea Geoană, dar noi nu dăm bani la populație. Finanțarea Planului nu va fi de la bugetul de stat, ci din partea oamenilor care își cumpără aceste case. Statul va pune terenul gratuit și rezolvă problemele legate de utilități. Avem o problemă demografică, familiile tinere nu mai fac copii și pentru că nu își permit o casă. Noi propunem această soluție - bună, rea -, este bine că se discută și noi suntem deschiși să răspundem la orice întrebare”, a spus George Simion.
Acesta este, de altfel, într-o campanie pentru susținerea „planului”, Oradea fiind al șaselea oraș în care a venit, în fiecare dintre celelalte, cu excepția Capitalei, semnând „contracte” cu „o sută până la șase sute de oameni, cei mai mulți la Timișoara”.
În Oradea, marți seară au semnat „contracte” cu șeful AUR circa 300 de persoane, potrivit reprezentanților partidului.
„Am momente mai puține în care zâmbesc”
Pe de altă parte, George Simion nu s-a arătat iritat nici când reporterul l-a întrebat de ce, făcându-și selfie-uri cu „beneficiarii”, nu schițează niciun zâmbet. „Am momente mai puține în care zâmbesc”, a spus el, cât se poate se serios.
Totodată, el a răspuns și altor întrebări de natură politică. Provocat să comenteze concurența acerbă pe care o face AUR și lui personal partidul SOS și Diana Șoșoacă, Simion a afirmat că „fiind un partid politic, sigur că acesta ne concurează, dar n-ar trebui să ne îngrijoreze, cu cât mai multe partide cu atât mai bine, doar n-o să rămână PSD și PNL la nesfârșit”.
El a afirmat și că, o dată ajuns la putere, AUR va face anumite reforme politice, cum ar fi revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin și limitarea numărului de parlamentari la 300, așa cum au decis românii prin referendum la chemarea fostului președinte Traian Băsescu, „dar pentru asta trebuie să scadă PSD în Parlament sub 50%”.
Întrebat ce șanse își dă să câștige alegerile prezidențiale, Simion a spus că e încrezător în steaua lui mai ales dacă va intra în turul II cu liderul PSD. „Dacă intru cu reprezentantul PSD cred că am o șansă foarte bună, dar depinde câți ne vor vota, în fond asta e democrația”, a spus liderul AUR.