Un bărbat în vârstă de 42 ani din Oradea, condamnat definitiv pentru refuz de la prelevarea de mostre biologice, a fost încarcerat, marți, de poliţişti. BIHOREANUL a aflat că este vorba despre Daniel Merce Sabău, ginerele chestorului (r) Terente Merce, ex-consilier prezidenţial şi fost şef al faimosului serviciu „Doi şi-un sfert” din Ministerul de Interne.

"Nu recunoaşte nimic"

Daniel Merce Sabău a fost condamnat definitiv, marți, la 2 ani şi 1 lună de închisoare cu executare într-un proces pornit pe marginea unui incident rutier produs în seara zilei 1 martie 2014. Aflat la volanul unui Jeep şi cu copilul în maşină, acesta a lovit un stâlp pe strada Ion Păun Pincio din Oradea, după care a plecat de la locul accidentului şi s-a întors după 10 minute împreună cu un amic de-al său, Dumitru Sime Croyff, zis Mitra, un afacerist din Bunteşti care a preluat fapta asupra sa.

Ghinionul lui Sabău Merce a fost că evenimentul rutier a fost surprins de o familie de orădeni din zonă, care l-au văzut coborând de la volan, luând copilul şi plecând cu acesta de la faţa locului.

În plus, după cum a scris la vremea respectivă BIHOREANUL, convorbirile Sabău Merce erau monitorizate, acesta fiind bănuit că făcea parte dintr-o grupare acuzată de defrişări ilegale în zona Padiş. Din discuţii a reieşit clar cum individul a complotat cu amicul său ca să-i păcălească pe poliţiştii rutieri.

„Ai grijă, nu recunoaşte nimic!”, i-a spus Sime Croyff prietenului său, care l-a asigurat că „nici vorbă, frate”, ulterior cei doi stabilind ca Sime Croyff să preia rolul de şofer, dar şi detaliile. „Ai pornit şi te-ai băgat într-un stâlp şi gata!”, i-a dictat Sabău Merce, iar prietenul său a continuat, arătând că şi-a învăţat lecţia: „Sabău Merce o stat în spate cu fiică-sa în maşină... şi eu am condus maşina, eu îs şoferu lui şi m-am băgat într-un stâlp... ş-am plecat, ş-amu am vinit c-am fujit că m-am temut”.

Sinceri din interes

Dosarul a ajuns în faţa instanţei abia în 2021. Sabău Merce a fost trimis în judecată pentru refuz de recoltare probe biologice, în timp ce Dumitru Sime Croyff a fost inculpat pentru mărturie mincinoasă. Şi, în timp ce în faţa procurorilor au negat acuzele, în faţa judecătorului au recunoscut amândoi, solicitând să fie judecaţi după procedura simplificată, care presupune reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.

Pentru Sime Croyff, procesul s-a terminat la Judecătoria Oradea, unde a fost condamnat la o amendă penală de 5.000 lei, însă Sabău Merce a fost nemulţumit de pedeapsa de 2 ani şi 3 luni de închisoare, motiv pentru care a atacat sentinţa la Curtea de Apel, unde verdictul final s-a dat marţi, când instanţa a decis să-i reducă puțin pedeapsa, la 2 ani şi 1 lună de detenţie.

La stabilirea verdictului, potrivit deciziei consultate de BIHOREANUL, s-a luat în considerare că Daniel Sabău Merce era recidivist, având condamnări pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani, toate în legătură cu celebrului contract de 1,8 milioane lei pe care l-a încheiat în 2007 cu Primăria Finiş pentru refacerea Podului Cătanelor, obiectiv pentru care a încasat banii însă nu l-a terminat niciodată. Pentru afacerea penală, el s-a ales cu o condamnare de 1 an şi 9 luni de închisoare, iar alături de fostul primar al Finişului, Vura Albert, respectiv dirigintele de şantier Ioan Matei, cu un proces de pretenţii din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care le cere banii înapoi. Procesul, câştigat deja de Minister la Tribunalul Bihor, se află în dezbatere, încă, la Curtea de Apel Oradea.

Lungul drum al justiției

Revenind la dosarul privind incidentul rutier din 2014, în mod curios, nici sentinţa Judecătoriei Oradea şi nici decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea nu explică motivul pentru care cazul a ajuns să fie trimis în faţa instanţei la 7 ani de la debutul cercetărilor.

Și nu e singura ciudăţenie din cazul lui controversatului ginere al consilierului prezidenţial. Dosarul privind defrişările ilegale în zona Padiş, în care Sabău Merce este cercetat tot din 2014 şi în care a şi fost arestat preventiv la vremea respectivă, se află şi azi Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş. Ultimele informaţii transmise de procurori referitor la stadiul cercetărilor, în februarie acest an, la solicitarea BIHOREANULUI, nu explică din ce cauză se tergiversează ancheta. „În cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de un număr de 6 inculpaţi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de tăiere ilegală şi furt de arbori, dosarul fiind în curs de instrumentare”, au transmis procurorii în răspunsul sumar.

Cert este că, dacă dosarul va ajunge, totuşi, în judecată, Daniel Sabău Merce va participa la proces din spatele gratiilor. Marți, polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bihor l-au ridicat şi l-au depus pe acesta la Penitenciarul Oradea, unde îşi va ispăşi noua pedeapsă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!